Partea a cincea:. Cum a ajuns jaful de la RIAL
Am avut la vremea respectivă
acest articol, dar dl. Alexandru Petrescu de la ,,Gezeta Braşovului” a acţionat
mai rapid decât mine – felicitări – şi l-a publicat primul.
Îl reiau pentru că merită
acest subiect readus în atenţia autorităţilor. De ce? Pentru că până şi Corpul
de Control al premierului A. Năstatse din 2004 estima frauda de la Braşov în
afacerea RIAL la 1.000.000.000 dolari – un miliard de dolari mai exact - la
vremea respectivă! Am scris acest lucru atunci în ,,Evenimentul Zilei”, apoi
ulterior în Curentul. Subiectul a fost analizat şi de Cotidianul.
Eh, subiectul a ajuns şi la
nivel de cercetare ştinţifică, că aia juridică doarme-n… vile. Scripcaru ştie
la ce ne referim.
Cercetare științifică a fost
realizată de profesorul Ștefan UNGUREAN şi publicată pe
site-ul http://www.romaniasociala.ro – Institutul de Cercetare a
Calității Vieții – Academia Română.
Profesia domnului Ștefan UNGUREAN este de sociolog, iar ocupația: este acea de
conferențiar la Facultatea de Sociologie și Comunicare, Universitatea
,,Transilvania” din Brașov.
Partea a cincea.
Singura amenințare la adresa
acestui mecanism o reprezintă presa, prin capacitatea ei de a scoate la lumină
secretul și de a arăta cine sunt actorii. De aceea nu mică mi-a fost mirarea
când am citit în februarie 2016 un articol în ,,Le Monde diplomatique”, semnat
de Julia Beurq care, analizând mecanismul retrocedărilor imobiliare în România
confirmă ceea ce eu însumi știam că se întâmplă la Brașov: ,, Polonia și
Ungaria au preferat să despăgubească pe foștii proprietari, instaurând un
plafon; astfel au favorizat locatarii (chiriașii)” în timp ce ,,România a decis
să restituie bunurile foștilor proprietari sau celor îndreptățiți”. În aceste
restituiri imobiliare au apărut ,,afaceriști lipsiți de scrupule (ce) profită
de interpretări judiciare asupra chestiunilor restituirilor” și autoarea
articolului continuă, citând o persoană evacuată: ,, problema nu vine de
la foștii proprietari, ci de la mafia imobiliară. Primăria eliberează false
certificate de proprietate, judecătorii și procurorii dau dreptate corupților”.
Situația de la Brașov nu este
unică! Găsesc pe un site un articol scris în 2014: ,, Statul produce
boschetari pe bandă rulantă” și în care una din persoanele scoasă abuziv
dintr-un imobil retrocedat ilegal afirmă: ,, Completul de judecată era
format dintr-o doamnă judecător acuzată de luare de mită pentru o sentință favorabilă,
altă doamnă judecător al cărei soț e arestat pentru trafic de infuență și un
domn judecător, al cărui frate este fostul procuror șef al Parchetului
Tribunalului București, același Parchet care a făcut recurs împotriva
noastră”.
Cotidianul local ,,Transilvania
Expres” a relatat în două situații cazul de față. Ultima dată, în cel
din data de 8-9 septembrie a.c. , se arată că neefectuarea
expertizei topografice la imobilul în cauză de către organele de anchetă
penală ( Poliția municipiului Brașov ) poate duce la evacuarea unor familii
întregi, în urma vinderii apartamentelor de către așa-zisul proprietar
străin.:,,Este important de arătat că începând cu luna iunie 2018, doamnele
Kraus Christa și Feier Verginia, domiciliate în Brașov, pe
str. Castelului nr. 46, în pericol de a fi
evacuate, s-au constituit fiecare parte vătămată în dosarul penal
785/P/2018 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov,
alături de Vladimir Chirilă, de la aceeași adresă.
Măsura de sechestru
asigurator nu se poate lua decât în urma unei expertize topografice judiciare
cu privire la identificare din punct de vedere al
evidenţelor de carte funciară şi administrativă al jmobilului din Brașov,
actual str. Castelului nr.46.
Deşi prin Ordonanţa din
24.05.2018 semnată de procuroarea Tinca Ionela Florina de la Parchetul de pe
Lângă Judecătoria Brașov se aprobă cererea de expertiză topografică judiciară,
condiţionată de precizarea obiectivelor expertizei, condiţie îndeplinită, nici
până astăzi nu a fost numit un expert topograf judiciar de către organele de
anchetă penală.”.
Citez dintr-o adresă a
Inspectoratului de Poliției Județean Brașov din data de 30.03. 2018: ,, Vă
asigurăm că toți lucrătorii de poliție acționează în slujba cetățeanului și au
permanent în atenție respectarea legii și a normelor de conviețuire socială”.
Dacă după aproape șase luni de la emiterea acestei adrese, Poliția Municipiului
Brașov nu a catadicsit să facă o expertiză topografică înseamnă că atunci când
vorbește că ,,acționează în slujba cetățeanului”, ori e cinic, ori
nu are în vedere în mod expres cetățeanul român!
Rezumând putem spune că
funcționari ai statului român acceptă cu nonșalanță ca statul să fie deposedat
de bunuri ( imobilul este expertizat ca având o valoare de 120.000 de euro), ca
cetățeni ai statului român să fie aruncați în stradă și ca însuși statul să fie
decredibilizat. Cu alte
cuvinte, oameni implicați profesional prin fișele de post în realizarea
contractului postconstituțional dintre cetățeni și stat, fac tot posibilul ca
acest contract să fie slăbit și tocmai pentru acest lucru își iau salariul și
sunt promovați în sistem.
Dacă cineva crede că problema
corupției în România are doar valențe economice sau este doar o problemă de
moralitate se înșeală. Poate supraviețui o firmă în care corupția este atât la
angajați cât și la manageri? Corupția slăbește solidaritatea socială și
atacă statul la fundamente! În cazul nostru, tocmai instituțiile care trebuie
să apere statul de corupție îl pun în pericol, pentru că produc slăbirea
solidarității sociale și șubrezirea contractului postconstituțional, între cetățean
și stat.
Ne avertizează
Montesquieu: dacă un popor este corupt și guvernarea este coruptă, acea țară
este în pericol să dispară sau să fie ocupată.
Iulian Rinder