Delta
Despre Delta Dunării, putem spune într-adevăratul sens al cuvântului, că este un loc unicat, un loc în care liniștea naturii, frumusețea și diversitatea, te fac să uiți total de cotidian și să plutești lin pe apele bătrânului fluviu, ca și cum ai fi pe un nor din ceruri.
Aflată în partea nordică a Dobrogei, Delta Dunării este formată din trei brațe fluviale, Chilia, Sulina și Sf. Gheorghe, constituind astfel gurile de vărsare ale fluviului în Marea Neagră. Datorită gradului de conservare, la nivel național este clasificată ca rezervație a biosferei, iar din 1991 a intrat în Patrimoniul UNESCO. Aceasta se suprapune atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării sit și Delta Dunării zonă maritimă), cât și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe – Mahmudia și Delta Dunării, Complexul Razim – Sinoie.
Delta Dunării este a doua ca mărime din Europa (după Delta Volgai), iar la nivel mondial se află pe locul 22. Se întinde pe o suprafață de 5.700 de kilometri pătrați din care doar 10% este reprezentată de uscat, iar de la an la an crește cu aproximativ 40 de mp.
Cele 29 de tipuri de habitate, flora, fauna, mamiferele, păsările și peștii fac astfel încât această oază de liniște și frumusețe să fie o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.
Aici se regăsesc peste 5.500 de specii, dintre care peste 1.800 sunt plante, iar multe dintre ele sunt plante ocrotite de lege în România. Aproximativ 78% din vegetația Deltei Dunării este preponderent specifică zonelor umede și este reprezentată de specii precum: papură, salcie pitică, pipirig, stuf sau rogoz, dar și un loc aparte pe care îl ocupă Pădurea Letea, una dintre cele mai vechii rezervații naturale de la noi din țară.
Fauna Deltei este preponderent reprezentată de reptile, păsări, pești și amfibieni drintre care amintim: broasca râioasă verde, broasca de lac mare, brotăcelul de copac, calcanul, hamsia, stavridul, somnul, bibanul, sturionii sau scrumbia.
În ceea ce privesc mamiferele, în Deltă se găsesc peste 50 de specii în zonele izolate uscate, dar și în cele mlăștinoase. Printre acestea se numără: vulpea, nurca europeană, bizamul, mistrețul, castorul, pisica sălbatică, câinele enot și ermina.
Cât despre păsările din Deltă, aici se regăsesc peste 300, dintre care aproximativ 130 sunt păsări migratoare. Printre cele mai cunoscute păsări din Deltă se numără: egrete, lebede, rațe, gâște, dar și specii mai rare precum gâsca cu gât roșu sau cormoranul mic. Bineînțeles că nu uităm nici despre pelicanii, păsările emblematice ale Deltei. Aici se regăsesc două specii: pelicanul comun și pelicanul creț.
Sulina
Sulina este cel mai estic oraș din România, este situat pe brațul Dunării cu același nume și este la cea mai mică altitudine, de numai 4 m deasupra nivelului mării. În prezent mai are aproximativ 2.800 de locuitori, iar cea mai mare parte a habitatului este pe malul drept de curgere. Spre deosebire de restul Deltei Dunării, împrejurimile orașului sunt formate din soluri nisipoase și sărate, parțial umede, brăzdate de canale.
La capitolul legende se pare că numele actualului oraș provine de la un pașă, care în incursiunile sale trece și prin zonă și îndrăgostit de frumusețea locului, dă numele vechiului sat de pescari după numele fiicei sale, „Silina”, adaptat mai apoi ca Sulina.
La capitolul „istorie dovedită și scrisă”, documentele prezintă Sulina începând cu perioada bizantină, prima mențiune datorându-i-se lui Constantin Porfirogenetul care, în lucrarea sa „De Administrando Imperii”, îl pomenește cu numele de Solina.
Cele mai multe informații despre localitatea Sulina încep să apară din secolul al XVIII-lea, când turcii aleg drumul apei până la Constantinopol trecând pe brațul Sulina, devenit la acea vreme cel mai ușor navigabil. La 1800, Sulina număra 8.722 de suflete fiind formată cosmopolit din români, turci, greci, armeni, evrei, ruși și italieni în egală măsură și numită de scriitorul Jean Bart (Eugeniu P. Botez), fost căpitan al portului Sulina.
Sulina a căpătat statut de oraș în secolul al XIX-lea, odată cu stabilirea Comisiei Europene a Dunării, care a transformat localitatea dintr-un sat de pescari într-un oraș important pentru traficul fluvial european. Palatul Comisiei Europene a Dunării și Farul din Sulina sunt două din monumentele importante ale orașului, datând din anii 1860 și 1870.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, conform informațiilor oferite de Muzeul Farului Comisiei Europene a Dunării, Sulina a fost distrusă în proporție de peste 80% de bombardamentele sovietice.
Nea’ Mihai
După un drum de aproximativ o oră și douăzeci de minute, parcurs cu o barcă rapidă între Tulcea și Sulina, odată ajuns în oraș nu ai cum să nu dai de Nea’ Mihai.
Aparent un bunic cu barba ninsă, cu ochelari de soare și chipiu de „Căpitan”, Nea’ Mihai este un cârmaci pe care îl găsești la pontonul Sulina Trans și cu care, scurtele croaziere pe canalele întortochiate ale Dunării, acompaniate de istorioarele pe care barcagiul ți le spune, te rup total de obișnuit și te duc într-o lume mirifică de basm.
Născut și crescut în Sulina, Nea’ Mihai își începe fiecare cursă prin a spune „sunt barcagiu, nu sunt ghid”; dar căldura și felul în care îți prezintă frumusețile deltei, lasă în urmă profesionalismul oricărei călăuze.
Abaterile de la traseul standard și micile popasuri făcute în locuri cheie, care au scopul de a-ți arăta splendoarea naturii și de a te încărca cu energie, nu sunt un impediment în depășirea simplului său rol, ci accentuează valoarea morală a omului simplu dornic să te încânte.
La prima vedere, cârmaciul pare a fi un nostalgic al perioadei comuniste, dar după ce auzi ce a fost Sulina odinioară (aprox. 14.000 locuitori, șantier naval, fabrică de conservare a peștelui, depozite frigorifice etc.) și ce este acum (doar un oraș turistic de sezon), îți schimbi radical părerea și nu ai cum să nu-i dai dreptate și să nu îi apreciezi justificativul patriotism local.
Organizarea și umorul cu care îi place să socializeze, sunt încununate și de respectul localnicilor la care ai ocazia să guști din tradiționalele bucate pescărești cu care lipovenii din deltă își așteaptă oaspeții.
Printre atâtea laude, putem spune că Nea’ Mihai, are și un defect. Pe parcursul celor aproximativ 120 km parcurși împreună prin mirobolantele canale, cârmaciul nu ne-a lăsat să rupem niciun nufăr. Dar nu din cauza faptului că floarea este una protejată, ci pentru motivul că, următorilor „curioși” caree îi vor urca în barcă, nu va avea ce să le prezinte.
Concluzionând, splendoarea, locurile, liniștea deltei și felul în care Nea’ Mihai a dat viața poveștilor din zonă, fac din Sulina cea de mult apusă, locul perfect pentru un concediu de vis.
Răzvan Negra ★ 02.07.2024