Ciolacu, Ciucă, Geoană, Lasconi, Diaconescu, etc. se vor năpusti luni la înhățat voturi de la iremediabilii și irefutabilii proști ai Moldovei, înșiruiți la cozi kilometrice spre nu știu ce biserică mitropolitană din Iași, pentru a-și freca portofelele, sau a invoca ploaia și sănătatea la racla unei așa-zise sfinte Parascheva(sic! De ce nu i-or fi spus Paraschieva, că moldovenii strecoară câte un „i” peste tot, mai ales unde nu e cazul? n.n.).
O femeie miloasă de altfel,
care și-a dăruit averea săracilor, cam cum sunt majoritatea covârșitoare
a moldovenilor din majoritatea județelor estului țării. Nu din prea
multă inteligență, dimpotrivă, din prea multă prostie și lene.
Întrucât zăcământul inepuizabil de prostie este inegal distribuit în zona Moldovei, concentrarea maximă de zăcământ pur din această substanță nedorită pământenilor fiind mai relevantă în jumătatea de nord a celei mai înapoiate și primitive zone a României, tricksterii prezidențiabili se duc să se maimuțărească în stranele catedralei din Iași arătându-se în fruntea norodului alienat intelectual chiar și în biserică, fix în fața mitropolitului , că deh!, obrazul boieresc are întâietate la credință și la cuminecătură, ce prostie o mai fi și asta. Un pișicher de comentator la Cotidianul întreba dacă prostănacii Moldovei s-or fi dus sâmbătă și duminică să-și frece cardurile de racla sfintei, apoi să dea repede fuga la bancă să vadă dacă le-a intrat ceva în cont, trimis de Inexistentul!
Năvală la racla sfintei Parascheva, printre politruci, escroci, cerșetori și cazane cu sarmale.
Anii
precedenți s-au călcat în picioare mii, sau chiar zeci de mii de
oameni, chiar și noaptea dormind în apropierea raclei Paraschevei,
într-un delir ortodox futil. N-am văzut însă vreo coadă la librării sau
la biblioteci în țara asta, România fiind pe ultimul loc în Europa la
cumpărat anual cărți per capita de furajeră ortodoxă.
Ciolacu, cel care protesta când a fost făcut moldovean, spunând că i-ar fi rușine ca buzoian de acest apelativ, o să se sulemenească ecumenic și o să se prosterneze pe lângă catafalcul sfintei, întru adormirea vigilenței fraierilor votanți ai Moldovei, care, așa cum spunea Moțoc cu îndreptățită clarviziune: Mulți, da proști Măria ta!
Ciucă probabil că-i va cere sfintei mai multă claritate mentală în înțelegerea întrebărilor moderatorilor, iar
Geoană probabil că se va ruga din nou lângă racla sfintei pentru sănătatea Regelui.
Diaconescu nici nu contează ce-i va cere Paraschevei, pentru că el nu contează în genere.
Lasconi probabil că-i va solicita sfintei o nouă culoare la curcubeul fustei ei LGBTQ+-iste.
Una
peste alta, un spectacol grotesc al prostiei, al ipocriziei și al
inexactității în înțelegerea adevărului mesajului lui Christos. Care a
spus să fim înțelepți ca șerpii, nu proști ca găinile, fie ele și
mitropolitane, sau prezidențiabile.
Libiu Mateescu