În ședința Camerei Deputaților din data de 23 aprilie
a.c. a fost adoptat cu unanimitate de voturi actul normativ PL-x
414/2023 (având ca obiect modificarea și completarea Ordonanței
Guvernului nr.13/2017, aprobată prin Legea nr.55/2018), inițiat de către
Guvernul României. Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței de
urgență va conduce la reglementarea continuării participării României la
Programul pentru Școli al Uniunii Europene, pentru perioada 1 august
2023 – 31 iulie 2029, împreună cu dispozițiile privind resursele
financiare necesare implementării Programului, pentru cadrul financiar
2023-2029, oferirea posibilității de diversificare a sortimentului de
fructe/legume, precum și a sortimentului de lapte și produse lactate, cu
scopul creșterii atractivității Programului și încurajării consumului
de fructe/legume proaspete, lapte și produse lactate, în rândul
preșcolarilor din grădinițelede stat și private acreditate, cu program
normal de 4 ore, și elevilor din învățământul primar și gimnazial de
stat și privat acreditat (aprox.2 milioane de copii).
Întârzierea
adoptării ordonanței de urgență a Guvernului putea conduce la
îngreunarea licitațiilor pentru furnizarea produselor din cadrul
Programului, având în vedere faptul că acestea se realizează pe ani
școlari și nu pe ani calendaristici/financiari, ceea ce poate determina
apariția riscului unor blocaje sau disfuncționalități în implementarea
Programului.
După
aprobarea acestei Ordonanțe, prin Hotărâre a Guvernului, se stabilește
bugetul anual pentru implementarea Programului pentru Școli al României,
ținând cont de decizia Comisiei de aprobare a ajutorului financiar FEGA
(Fondul European de Garantare Agricolă) pentru fiecare an şcolar.
Repartizările orientative ale fondurilor FEGA din partea
Uniunii, pe an școlar, în perioada 1 august 2023 - 31 iulie 2029,
potrivit Deciziei (UE) 2023/106, pentru România, sunt:
• pentru fructele și legumele destinate școlilor: 6.178.236 euro/an școlar;
• pentru laptele destinat școlilor: 11.303.390 euro/an școlar,
Aceste
repartizări orientative nu aduc atingere viitoarelor decizii
referitoare la cadrul financiar multianual al Uniunii pentru perioada de
după 2027.
Componenta produselor de panificație este susținută exclusiv din bugetul național.
Prin
continuarea Programului se asigură conștientizarea preșcolarilor și a
elevilor asupra unei alimentații sănătoase bazate pe consumul de fructe
și legume proaspete, lapte și produse lactate, deprinderea și fixarea
unor obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor pentru prevenirea
diferitelor afecțiuni de sănătate (diabet, boli cardiovasculare și
obezitate infantilă), precum și creșterea gradului de informare cu
privire la tipurile de produse alimentare locale și combaterea risipei
de alimente. În egală măsură, implementarea Programului pentru Școli al
României reprezintă o oportunitate acordată producătorilor din
sectoarele fructe și legume proaspete, procesarea laptelui și a
produselor de panificație, pentru promovarea produselor locale.
Autorităţile
naţionale competente pentru aplicarea Programului pentru Școli în
România sunt: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul
Educaţiei și Cercetării şi Ministerul Sănătăţii. Achizițiile de produse
se derulează de către autoritățile județene/locale pentru furnizarea
produselor în cadrul Programului pentru școlile care se înscriu
voluntar.
De
asemenea, este important de menționat faptul că distribuția produselor
din cadrul Programului este însoțită și de măsuri educative propuse în
cadrul prevederilor Hotărârii de Guvern, și care se vor desfășura în
funcție de preferinţe şi buget, în mod obligatoriu cel puţin o măsură
educativă care însoţeşte distribuţia de fructe şi legume şi cel puţin o
măsură educativă care însoţeşte distribuţia de lapte şi produse lactate.
Deputat,
Ariana-Oana BUCUR
25.04.2025