Se spune că politica este o curvă, dar uneori, perversiunile pe care le vedem în politică întrec orice imaginație, chiar și pe cea bolnavă, că ajungi să te întrebi din ce poziții sunt dispuși să presteze unii politicieni, ca să-și asigure o bucată de ciolan de ros.

Dacă nu prind un loc la masa cu bucate intrând prin față, cu fruntea sus, se așează în dos și ling mâna sau orice alt organ, de pe urma căruia să se aleagă măcar cu osul mult râvnit.

Uneori, ceea ce ling la zona din dos este ceea ce au scuipat când obișnuiau să intre prin față, dar asta nu-i deranjează pe cei care sunt conștienți că, dacă n-ar fi scena politică pe care au jucat, temporar, un rol – și pe care își doresc sa urce iar, fie și pe post de omul care duce tava – sunt niște Nimeni.

După ce au dat din coadă pe lângă cine trebuie – sau au ridicat coada la cine trebuie, după caz – pentru a ajunge într-un rol principal, după ce au jucat chiar rol de june prim sau de jună viceprimă, au ajuns să se creadă buricul pământului, să aibă senzația ca lumea se-nvârtește în jurul lor și dacă ei nu sunt, nimic nu este.

Din nefericire pentru grandomanii și grandomanele politice, orgoliul nemăsurat îi duce la pierzanie și vine și ziua în care-și văd valoarea: văd, dar nu cred că sunt de mâna a cincea, a șasea, sau altfel spus, la capitolul „și alții”, când e vorba de testul suprem al votului. Și-atunci, în loc să se retragă măcar în al 13-lea ceas, când deja au depășit momentul de plină glorie, ei încearcă să revină în prim-plan.

Cum?!?

Lipindu-se de cei care încă stau în față, pe post de lingăi de serviciu, cățeii sau cățelele șefului, în speranța unui ciolan aruncat în sila de personajul principal, la finalul reprezentanței.

Interesantă este transformarea acestor căței sau cățele, care l-au lătrat și l-au mușcat de dos pe cel proclamat Personajul Negativ, l-au înfierat ani de zile, din postura de personaje secundare, iar când au ajuns să nu mai fie primite nici măcar în spatele scenei, se gudură pe lângă el, îi spun că e cel mai bun și salivează, dacă acesta le promite resturile de la masa sa – atât cât să-i îndestuleze și pe lătrăi și pe consorții sau consoartele acestora.

Nu de alta, dar dacă consorții despre care vorbim sunt nevolnici, cineva trebuie sa aibă grija și de ei. Și dacă aceștia au mai fost obișnuiți și cu padocul bucureștean, nu le mai vine să se coboare la cel brașovean, ca li se apleacă și au senzația că nu-i de nivelul lor. Nu de alta, dar nu sunt conștienți că dacă au ajuns la padocul bucureștean, n-a fost pentru ca aveau ei valoare, ci doar pentru că aveau funcție și-au intrat, la grămadă, pe lista cu priorități, pe care o întocmeau tot ei.

Rămâne de văzut: dacă tot se dau valoroși și n-au învățat nimic din experiența consoartelor trimise de electorat la gară, vor avea tupeul să intre și ei în lupta uninominală, ca să se facă de râs până la capăt?