Înaintea alegerilor locale de acum un an, pe la PNL Brașov s-au aciuat tot felul de persoane care nu au nicio legătură cu partidul Brătienilor și liberalismul adevărat. Oportuniști, săgeți de-ale altora sau habarniști ejectați din tot felul de grupuri de interese, numai manevrabili să fie, c-așa-i regula. Bineînțeles, cei mulți sunt de-o calitate serios îndoielnică. Vorba aia, interesul poartă fesul!
Printre aceste personaje apărute de nicăieri iată-ne-o și pe madame Cristina Timariu, o duduie botoxată şi chirurgical reconfigurată, mereu apropiată (de cașcaval!) și adânc ancorată în gașca de imobiliari ai Brașovului, cuibărită sub acoperişul Maurerului cel vestit. Pe undeva, zice-s-ar a fi un fel de modernă „Mița biciclista”, dar pe 4 roti cu sigla „Bă Mă Wezi?”.
Conform convenției pre-alegeri, „Vulpoiul Geo” și-a făcut milă și a pus-o pe un loc eligibil pe lista de candidați și astfel buzata Cri a ajuns consilier local. Doar era şi, încă, mai e mare nevoie de intrare în legalitate, nu-i așa?! La câte s-au făcut prin Bartolomeul ăla, vrea şi jupânul o „izbăvire” de păcate şi, implicit, acordul conducătorului suprem aflat, se aude, în tot mai mare căutare de lichidități. Care mai dorește, care mai poftește? Vedeți că s-au schimbat cărăușii, fiți cu băgare de seamă la rute şi mai ales la ColiBan. Că după prezidențialele astea din nou a ajuns neputiciosul la butoane, prin aceeași trădare ca la Braşov (= noncombat) comandată de fantomaticul şi gata expiratul „Zeus” cu AUR la purtător. Băieți şi fete, maidanezul de la Hărman e cu ochii pe voi, fiți cu băgare de seamă! Să nu care cumva să devină AUR-ul tombac, în special pe la noi pe la poalele Tâmpei.
Și în loc să stea dracu’ în banca ei, pe chill pentru combinații, să nu bată la ochi, că doar e consilier local și îi reprezintă pe brașoveni, pe Cristinuța Timariu a apucat-o dorul de zmardoială. Sau poate vreo dorință carnală, cine știe? Cert e că partener i-a fost o… „ia”, nu un „iel”. Iar deznodământul a fost unul pe măsură: deschiderea unui dosar penal pentru o bătaie în toată regula. Un dosar deschis de o victimă (de sex feminin, tot din zona Maurer), cu un agresor de același sex (C.T.). Cafteală între dame, fraților!
De fapt, ce s-a întâmplat. La unul din ultimele meciuri de hochei din primăvara asta de la patinoarul din parcul Tractorul, PNL-ista a atacat-o și a altoit-o zdravăn pe presupusa ibovnică a soțului din dotare. Totul s-a petrecut în văzul tuturor, deja nu mai e secret.
Timarița a păruit-o bine de tot pe Ionica B., de împricinata a dat-o direct în Codul Penal și a declanșat întregul scandal și mecanism de cercetare. Cu ordinul de restricție victima nu a avut succes la instanțe, însă cu dosarul penal deschis după serioasa bumbăceală e altă mâncare de pește. Mai ales că bătuta îl are ca avocat pe unul cu ştate vechi (ba chiar relații tari) în penalul brașovean, pe Tiberiu Țărmure, pe care l-am avut client recent.
Să lăsăm justiția să își spună cuvântul până la capăt. Însă în privința „duamnei” consilier local PNL Braşov, Cristina Timariu, trimisa brașovenilor în Consiliul Local, așteptăm reacții clare din partea tuturor celor autorizați și în drept să ia atitudine și să decidă.
Bătăuşele de femei au loc în viața publică și administrativă a Brașovului? Pe bune? E vorba de imagine, reprezentare, credibilitate, normalitate și mai ales legalitate! Sau iarăși se pune batista pe țambal la PNL și în Consiliul Local Braşov? Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată. Că doar de-aia sunt unde sunt gălbejiții Bolojanului.
Îi vom contacta pentru puncte de vedere oficiale pe: liderii de grup din Consiliul Local Braşov, șefii agresoarei pe linie de partid (Adrian Veştea - lider județean PNL Braşov și Sebastian Rusu - conducător municipiu), precum și pe toți cei responsabili în legătură cu acest caz de o indecentă și grosolană reprezentarea a clasei politice locale în raport cu cetățenii și municipiul Brașov. Cât și pe MC-ul liberalilor, Ilie Bolojan, de pe acum ex-președinte al României, însă în continuare al PNL la nivel național.
Așteptăm luări de poziție din partea persoanelor implicate și ale reprezentanților acestora. Cât despre refugiul la Braşov pe alte meleaguri, un pic mai încolo, doamna Timariu. Nu durează mult!
★ 21.05.2025 ★