Duna Aszfalt (DUNA ASZFALT UT ES MELYEPITO ZARTKORUEN MUKODO RESZVENYTARSASAG ) compania ungară patronată de către Fodor Artur și controlată de antreprenorul László Szijj, al cărui avion privat este folosit constant de către premierul Viktor Orban, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al celebrei firme brașovene Euro Strada deținută până odinioară de către familia Țibre.
După 27 de ani de activitate și milioane de m³ de asfalt turnate pe străzile Brașovului, Angela Țibre a vândut 75% din acțiuni către Duna Aszfalt, iar restul de 25% au fost cedate unei alte firme din Ungaria, Minerva Bizalmi (MINERVA BIZALMI VAGYONKEZELO ZARTKORUEN MUKODO RESZVENYTARSASAG), aflată în relație de acționariat cu Duna.
Apropierea lui Fodor de Orban și de clica acestuia este de notorietate, în nenumărate rânduri capi ai Fidesz – Partidul Civic Maghiar, printre care și ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó au fost surprinși de presă pe iahtul noului „Rege al Asfaltului” din Țara Bârsei.
După sancțiunile impuse de către Bruxelles Ungariei pentru nerespectarea statului de drept, în 2024, presa de la Budapesta scria că tot felul de entități controlate de Guvernul Ungariei sau de afaceriști apropiați partidului aflat la guvernare, Fidesz, încearcă să facă achiziții în alte țări, pentru a putea participa la contracte finanțate din fonduri UE.
Mota-Engil Central Europe (MECE) din Polonia este o altă firmă cumpărată de anul trecut de către Duna Aszfalt, firmă ce este deja implicată în proiecte de infrastructură finanțate din fonduri UE, bani la care Ungaria nu are acces.
În plus, șeful firmei ungare a anunțat faptul că grupul său caută posibile noi ținte de achiziții în Cehia, o altă țară cu șantiere în plină expansiune, finanțate tot din fonduri europene.
Vânzarea nu s-a făcut întâmplător și peste noapte, ci aparent este rezultatul unei strategii bine puse la punct pentru accesarea fondurilor. După profitul de 56,6 milioane lei obținut de Euro Strada în anul 2024, Angela Țibre în calitate de asociat unic al societății, în 16.09.2025 (Act Normativ 4320/2025) a majorat capitalul social de la 7.221.825 lei la 10.146.825 lei, cu suma de 2.925.000 lei, prin conversia în capital social a împrumutului în cuantum de 2.925.000 lei, acordat de asociatul unic Țibre Angela societății.
Gura slobodă a târgului vorbește că majoritatea contractelor mari în care este implicată Euro Strada SRL, ar fi fost subcontractate unei firme deținută de Alin Bourceanu, „locotenentul” din ANAF al lui Vasile Țibre.