În grădina zoologică a politicii românești, unde lupii își schimbă blana și vulpile își închiriază vizuina, a apărut o specie rară: Mielul cu zece vieți. Gicuță Scripcaru, acest fenomen biologic al adaptabilității, tocmai ne-a oferit o demonstrație de virtuozitate care ar face orice acrobat de circ să plângă de invidie.
Știți zicala bătrânească, „mielul blând suge la două oi”? Ei bine, Gicuță a dus conceptul la rang de artă și a trecut la faza superioară: a găsit oi cu mai multe țâțe decât permite biologia, reușind să se hrănească simultan din ugerul PNL-ului și, prin cine știe ce alchimie, să rămână imun la orice „tăiere” politică.
Jurământul de la Oradea? O simplă lectură de seară.
Ni s-a servit varianta oficială, cu sfințenie și reverențe în fața lui Ilie „Sărăcie” Bolojan. „Avem un plan, avem o direcție!”, strigau trompetele. Dar, ce să vezi? În timp ce toți ceilalți stăteau drepți, atenți la disciplina de partid, Scripcaru făcea gimnastică fină pe sub radar.
Rezultatul? Adrian a rămas pe „tușă” sau, mai bine zis, a fost decorat cu absența voturilor colegilor, totul sub privirea binevoitoare a lui Gicuță. În timp ce PNL-ul se foia și se contorsiona, încercând să înțeleagă de ce calculele de pe hârtie nu se pupă cu realitatea din urne, Scripcaru zâmbea inocent, învelit în blănița lui albă și pufoasă.
Mecanismul „Gicuță”
Cum reușește acest miel să rămână mereu în picioare când toți ceilalți sunt „tăiați” electoral? Secretul stă în tehnica de supt la două oi simultan, fără să se încurce în ițele ciobanilor.
Oaia 1 (PNL): Îi oferă cadrul necesar pentru a părea un om al sistemului.
Oaia 2 (Partidul „Interesului Propriu”): Îi asigură hrana necesară pentru supraviețuire, indiferent de direcția în care bate vântul.
În timp ce colegii de partid s-au trezit că votul a fost sabotat „pe nepusă masă”, Gicuță a demonstrat că, în politică, nu contează nici dogma, nici jurământul, ci doar capacitatea de a găsi ugerul potrivit în momentul în care ceilalți sunt ocupați să se bată pe stâna goală.
Să-l privim, așadar, cu admirație: un miel care suge de la două oi și, culmea, le convinge pe amândouă că ele sunt singurele care îl hrănesc. În timp ce PNL-ul se întreabă cum de a fost „lucrat” sub propriul acoperiș, Scripcaru pășește mai departe, imaculat, demonstrând că, în România, cea mai periculoasă creatură nu este lupul, ci mielul care a învățat să schimbe stânele mai repede decât își schimbă restul lumii șosetele.
Concluzia? La finalul zilei, oile sunt tot acolo, dar laptele a fost băut. Iar Gicuță? Gicuță este deja în căutarea următoarei turme care să-i susțină dieta de supraviețuire.
Editorial ★ 23.06.2026
