De când s-a răspândit prin târg legenda că CJ a rămas fără gologani, gurile rele au început să spună că Hadrian the Chosen One nu mai privește spre busola partidului, ci spre degetul mijlociu care arată direcția dinspre George the Brave. Desigur, într-un pamflet orice zvon se umflă precum aluatul la dospit, precum tărâța în borș, iar personajele ajung mai mari decât viața însăși.
Unde s-a mai pomenit ca un prim-vicepreședinte național al PNL să execute ordinele unui amărât de membru local? În logica acestui pamflet, este ca și cum generalul ar cere voie soldatului să-și lege șireturile, iar căpitanul corabiei ar întreba marinarul de la vâsle încotro s-o apuce. O lume pe dos, în care gradele stau în cap și ierarhiile merg cu spatele. „Fetească Dumnezeu!!!”
Privind tabloul acestor două caricaturi, ai zice că boierul s-a prins argat la arendaș. Nu doar atât: parcă vulturul cere lecții de zbor de la găină, scândura întreabă rumegușul dacă a fost tăiată bine, iar locomotiva întreabă ultimul vagon dacă poate să plece din gară. În această poveste satirică, Hadrian the Chosen One apare ca un cavaler care poartă armură de aur, dar întreabă mereu dacă are voie să-i ridice paloșul.
Iar George the Brave, transformat de imaginația pamfletarului într-un fel de strateg suprem al uliței, pare să conducă întregul spectacol doar din ridicarea unei sprâncene. Când tușește el, prin exagerarea specifică satirei, se schimbă vremea; când clipește, se mută scaunele; când oftează, se rescriu planurile. Așa îl vede cronicarul mucalit al acestei povești.
Mai lipsea ca Hadrian the Chosen One să apară ca mucul cu un carnețel în mână și să întrebe la fiecare colț: „Am executat corect indicațiile?” Imaginea este atât de absurdă încât devine comică. E ca și cum profesorul ar cere aprobarea elevului pentru notele din catalog sau dirijorul ar întreba trianglistul dacă poate începe simfonia.
Prin piețele imaginare ale acestui pamflet, oamenii râd și spun că relația dintre cei doi seamănă cu cea dintre un castel și portar: castelul e mare, impunător și plin de camere, dar nu mișcă o piatră fără aprobarea celui de la poartă. Evident, exagerarea este combustibilul satirei, iar caricatura trăiește din asemenea răsturnări de roluri.
Și, privind tot acest spectacol descris în cheie satirică, ajungi inevitabil la concluzia că e vai de mama lui PNL la Brașov. Râd și curcile (tot din PNL) de asemenea exemplare, iar fiecare nou episod pare să confirme că lumea a luat-o razna. Dacă Brătienii ar putea privi această piesă absurdă, probabil s-ar rostogoli în mormânt de uimire văzând cum boierii ascultă de slugi, locomotivele trag după ele șinele, iar cei puși să conducă par să aștepte indicații de la cei care, în mod normal, ar trebui să îi urmeze.
Unii povestesc chiar că George the Brave a ajuns atât de influent în folclorul local al glumei politice, încât umbra lui intră prima în încăpere și abia apoi el. Între timp, Hadrian the Chosen One este descris ca eroul care a primit toate titlurile posibile, dar care încă mai caută confirmarea unui amărât de membru local înainte să facă următorul pas.
Așa se încheie acest tablou satiric, în care lumea pare întoarsă pe dos: boierul slujește argatul, căruța trage gloaba, iar clopotul ascultă de funie. Iar dacă cineva întreabă unde s-a mai văzut așa ceva, răspunsul pamfletarului vine prompt: doar în poveștile hazlii în care George the Brave joacă rolul împăratului neîncoronat, iar Hadrian the Chosen One pe cel al alesului care cere indicații de la un cârpaci devenit, prin puterea satirei, mai mare decât petecul, sau mai pe românește un scripcar mai mare decât vioare.
