Gala Catharsis de la Teatrul Dramatic, anunțată cu emfază drept celebrarea a 30 de ani de activitate, a reușit performanța rară de a compromite complet ideea de eveniment aniversar. Ce trebuia să fie un moment de prestigiu pentru autointitulata "mama cea bună a orfanilor" s-a transformat într-o demonstrație de incompetență organizatorică și autosuficiență.
Contextul face eșecul și mai greu de ignorat. Sala a fost oferită gratuit, prin hotărâre de Consiliu Local adoptată în 31 martie 2026 drept răsplată pentru ifosele Azotei Popescu. Practic, orașul a pus la dispoziție resurse pentru o gală care, în schimb, nu a reușit să livreze nici măcar un minim standard de profesionalism.
Startul serii a fost înșelător. Sala plină a creat iluzia unui succes. În realitate, a fost doar dovada că publicul încă mai acordă credit unor nume și unor aniversări. Credit care, în decurs de câteva zeci de minute, a fost risipit cu o ușurință dezarmantă.
Programul a fost o succesiune dezordonată de momente lipsite de coerență, prezentate de "imensa" jurnalistă Irina Palade și de aghiotantul flămând de la TVS Holding – Ovidiu Grădinar, fără ritm și fără o minimă construcție logică. Discursuri lungi, fade, intervenții care păreau improvizate și o absență totală a unei direcții artistice. Nimic nu a legat seara într-un întreg.
Semnalul cel mai clar nu a venit din reacții oficiale, ci din sală. Din complezență invitații au înghițit în sec, iar oamenii au început să plece. Constant. Vizibil. Fără scandal, fără gesturi teatrale, dar cu o dezamăgire evidentă. Este forma cea mai directă de sancțiune pe care publicul o poate da.
Dacă până aici am vorbit despre un eșec major de organizare, momentul diplomelor a coborât ștacheta și mai jos. Viceprimarul Brașovului, Lucian Pătrașcu, a primit o diplomă pe care figura, negru pe alb, sau mai bine spus galben pe albastru, funcția de „subprefect”. Nu o scăpare minoră, ci o gafă de manual.
O asemenea eroare, într-un eveniment oficial, spune totul despre nivelul de superficialitate. Nu mai vorbim despre detalii, ci despre incapacitatea de a verifica lucruri elementare înainte de a le pune în fața publicului.
Situația devine și mai stânjenitoare în contextul în care același Lucian Pătrașcu a participat la votul din 31 martie prin care se susține acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru Azota Popescu. Contrastul dintre solemnitatea demersului și amatorismul galei este greu de ignorat.
Când organizezi o gală aniversară și nu ești în stare să controlezi nici măcar elementele de bază – programul, ritmul, acuratețea unor simple diplome – problema nu mai este una punctuală. Devine o problemă de credibilitate.
După 30 de ani de activitate, nu mai poți invoca lipsa de experiență. Nu mai poți da vina pe emoții sau pe context. Așteptările sunt altele, iar responsabilitatea este pe măsură.
Această gală nu a fost doar un eveniment ratat. A fost o demonstrație de cum poate fi compromisă o ocazie importantă prin neglijență, lipsă de rigoare și o evidentă rupere de realitatea publicului.
Iar verdictul final nu stă în cuvinte, ci în imaginea unei săli care, de la plină, s-a golit treptat. Nimic nu este mai elocvent decât atât.
★ 17.04.2025 ★
