Plenul Camerei Deputaților a votat astăzi, cu un sprijin aproape unanim, proiectul de lege inițiat de deputatul PSD Brașov Augustin Hagiu, prin care conducătorii auto din transportul rutier de mărfuri nu mai pot fi obligați să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate. Din cele 197 de voturi exprimate, 194 au fost pentru, cu o singură abținere și doi deputați care nu au votat. Este o lege care pune capăt unei practici abuzive ce afectează de ani buni mii de șoferi din România.
Proiectul stabilește clar că obligația de a încărca sau descărca marfa revine beneficiarului transportului, furnizorului sau intermediarilor, nu șoferului. Măsura se aplică transportului contra cost cu vehicule de peste 12,5 tone, iar cei care impun șoferilor astfel de operațiuni riscă amenzi între 5.000 și 20.000 de lei.
„Astăzi am câștigat demnitate pentru transportatori. Șoferul trebuie să fie șofer, aceasta este meseria lui și trebuie respectată. El răspunde de siguranța vehiculului, de respectarea timpilor de conducere și de livrarea mărfii în condiții sigure. Nu poate fi pus de angajator, de client sau de furnizor să facă o muncă ce nu îi aparține”, a declarat Augustin Hagiu.
Serviciile rutiere sunt o meserie grea, prestată departe de casă, în condiții solicitante. Atunci când un șofer este obligat să descarce marfa după sute de kilometri la volan, ajunge epuizat, își încalcă timpii de odihnă și devine un pericol pentru toți cei aflați în trafic. Legea adoptată azi recunoaște acest adevăr și îl transformă în normă.
„Nu este vorba de privilegii, ci de dreptate și de normalitate. Acești oameni țin România în mișcare. Un vot aproape unanim arată că respectul față de șoferi nu are culoare politică. O industrie competitivă se construiește pe respect față de cei care o duc în spate, nu pe abuz. Ne aliniem astfel la state precum Spania, Portugalia sau Germania, unde responsabilitatea încărcării și descărcării aparține de mult expeditorului, nu șoferului”, a adăugat deputatul.
Prin această lege, transportul rutier românesc face un pas spre o industrie competitivă și așezată pe reguli corecte, în care munca șoferului profesionist este recunoscută la adevărata ei valoare.