Primarii Braşovului au fost mereu repetenți la fotbal. Pe intelectualii Moruzi şi Ghişe subiectul nu i-a interesat, Scripcaru a dat-o în bară de fiecare dată, iar Coliban, cu Scotch Club FC Braşov Steagul Renaște a bătut recordul de viteză la cum se falimentează un club de fotbal.
De departe, actualul primar are un palmares impresionant în totul nenorocirilor care s-a produs în fotbalul brașovean. Toate, desigur, pe banii proştilor, așa cum îi consideră pe cetățeni. Care cetățeni, mulți dintre ei s-au lăsat păcăliți de fiecare dată de minciunile electorale și promisiunile lui G. Scripcaru.
De exemplu, în ultima campanie din 2024, în pliantul electoral le promitea oamenilor marea cu sarea. Auziți voi pentru ce se bătea cu pumnul în piept Jorge de Buruieneşti. Stadion nou cu 15.000 de locuri în zona Brașovia din Bartolomeu, modernizarea stadionului Tineretului, înființarea Fotbal Club Metropolitan Braşov, preluarea bazei sportive ICIM.
De atunci au trecut 2 ani de zile și nimic nu s-a întâmplat. Stadion nou lângă viitoarea Sală Polivalentă? Nici măcar o schiță pe un șervețel de la News Cafe nu există. La Tineretului, buruienile sunt ca la Buruienești, totul e în paragină, s-a pus lacătul pe poartă, și mai ales pe fotbal. De năstrușnicul FC Metropolitan nu ni se mai zice nimic, cât despre fostul stadion ICIM - încă una gogonată, servită de același inventiv producător local.
Mai știți când Corona era ciuca bătăilor în prima ligă? A fost primul proiect de fotbal pe care Scripcaru l-a lansat pe banii brașovenilor, bineînțeles. Finalul de acum 12 ani? Dosare la DNA și desființarea echipei de fotbal, pentru a se șterge urmele blaturilor, transferurilor măsluite și prăduielilor înfăptuite de oamenii primarului.
Mai recent, când a redevenit edil în 2024, întâia grijă a candidatului PNL-PSD a fost să interzică inimoasei echipe a suporterilor, SR Braşov să mai joace pe terenurile din municipiu. Așa, „stegarii” au ajuns în exil la Tărlungeni, Prejmer sau Săcele. Răzbunarea e arma prostului, dar pentru Adrian Szabo, omul impus de același Scripcaru ca șef al noului proiect de fotbal Corona, totul e permis când trebuie să îndeplinească dorințele și ordinele stăpânului.
A uitat cum în campania electorală organiza întâlniri la ARO cu oamenii de fotbal și primarii din județ, promițându-le verzi și uscate, numai că aceștia să „pună botul”. Și l-au pus!...
Atunci a fost bine, după care, cocoțat în scaunul de primar le-a întors spatele tuturor și i-a dat mână liberă ungurului său de casă, Szabo. Normal! Când e vorba de bani, ceangăul cu ungurul „se ințelege” de minune.
Un antrenor anonim, un zero în fotbalul românesc, care a lăsat în urmă dezastru peste tot pe unde a fost. Inclusiv la FC Brașov Steagul Renaște! Că omul e profitor de meserie.
Amnezic la falimentul fotbalului din 2014, bunelul Georgel a dat drumul din nou la robinetul banilor publici tot în direcția Corona. Poate de data asta cineva de undeva va ține socoteala la paguba adusă bugetului public.
E strigător la cer până unde s-a ajuns, iar oamenii din Brașov merită să afle realitatea mizerabilă în care fotbalul a fost târât fără nicio urmă de remușcare. Aceea că Scripcaru a transformat Corona în cimitirul elefanților!
Poarta cimitirului a deschis-o larg, cu slugarnicul Szabo. Un pensionar care e angajat în două locuri. La Kids Tâmpa, clubul privat al învârtitorului de mici pe grătar Zaru' și la CSM Corona, clubul public al orașului. Trei venituri pe lună, din care două din fonduri publice! Și astea doar pe acte.
Tot la Corona în conducere, pe salarii babane, s-au aciuat alți mâncători pofticioși de bani publici: - un alt pensionar, Ilie Luca și fiul lui, un melițian de la IPJ Braşov care în timpul liber o face și pe antrenorul; - Petre Lucian - angajat și la CSS Brașovia; - doi USR-işti sadea, Cristian Coteanu (agent la o firmă de aparatură medicală) și Marius Babeiu, apărut de la Scotch Clubul cercetatului penal A.Coli.Ban.
Dacă banii sunt fără număr și nimeni nu dă socoteală pentru ei, căci protecția şi generozitatea Scripcarului funcționează din plin, maestrul Szabo a trecut la transferuri zgomotoase pentru Liga 3. Vom vedea și cu ce efect... Ăştia sunt „puştii” de perspectivă cu care Corona vrea să spargă gura târgului pe banii aruncați din bugetul Braşovului și să atace sezonul viitor: Gicu Grozav 36 ani, Constantin Budescu 37 ani, Bogdan Rusu 36 ani, Alexandru Mateiu 37 ani,
Rareş Enceanu 32 ani.
Am calculat vârstele lor în timpul campionatului 2026-2027. 178 de ani!... Frumoasă pensionare și-au asigurat la munte, la aer curat, la Braşov! Pentru fiecare dintre ei curg miile de euro dinspre Primăria Braşov.
Iar dacă tot e să fie bal pe banii brașovenilor, atunci bal să fie până la capăt! Pentru că din primul rând de la Corona, nu putea să lipsească ultima verigă din „clanul” Tîrcă: Gicu - ginerele duamnei Mariana, chiriașa de lux de sub Tâmpa. Alde Tîrcă sunt specialiști recunoscuți în domeniu.
Îl pomenisem mai devreme pe învârtitorul de mititei de la intersecția Ceasu' Rău. Dacă vine Budi' la Corona, categoric trebuie să fie mărit stocul de sarmale la restaurantele din oraș, că din buclucaşele în foi de varză vine energia pentru practicarea fotbalului la 37 de ani. Ce naiba, suntem oraș turistic, e musai să le punem de toate pe masă turiștilor pensionari care ne vizitează. Welcome to Braşov!
Politica de mercenariat şi furtişag de la Corona e aplicată de pensionarul șef Szabo și la grupele de copii și juniori. Ca totul să fie cap-coadă.
Acolo vor activa echipe transferate de la alte cluburi, prin păcălirea părinților creduli, cu antrenori de calitate slabă care vor funcționa în regim de part-time. Adică vor fi plătiți în două locuri: la Corona și la clubul unde sunt titulari. Încă o treabă de mântuială, făcută doar să dea bine primarului și în ochii lumii.
Cotele tupeului și nesimțirii depășesc orice limită la New Corona. Până când va continua bătaia de joc, pe banii cetățenilor, cu fotbalul de la Corona Braşov?
„Când Georgică e cu noi, Ne doare sub buric de voi. Voi plătiți și cotizați, Noi suntem favorizați.”