Ambele cluburi sunt finanțate din bani publici. Diferența nu o face sursa banilor, ci numărul lor și felul în care aceștia sunt cheltuiți. În fond, fiecare leu care ajunge într-un club sportiv provine din taxele și impozitele plătite de cetățeni, iar tocmai de aceea modul în care este administrat acest ban trebuie să fie principalul criteriu de evaluare. Nu valoarea absolută a bugetului impresionează, ci eficiența cu care acesta este transformat în rezultate sportive și în dezvoltarea comunității.
La CSM Săcele, proiectul a început din Liga a IV-a. Fără vedete, fără contracte spectaculoase și fără investiții care să sfideze realitatea fotbalului de la acest nivel. Echipa a promovat în Liga a III-a și s-a menținut acolo cu unul dintre cele mai mici bugete din serie. Performanța nu a fost cumpărată, ci construită pas cu pas, prin continuitate, organizare și încredere acordată oamenilor care au muncit pentru acest proiect.
Mai important, din acest buget sunt susținute toate activitățile clubului: salariile jucătorilor și antrenorilor, patru antrenori la copii și juniori, arbitrajele din Liga a III-a, ambulanța obligatorie, deplasările, întreținerea bazei sportive și funcționarea întregului club. Cu alte cuvinte, același buget trebuie să acopere întreaga activitate administrativă și sportivă, fără artificii financiare și fără posibilitatea de a compensa lipsa unei bune administrări prin alocări suplimentare de la bugetul local.
În plus, CSM Săcele demonstrează că un club finanțat din bani publici poate avea și o componentă autentică de sprijin pentru fotbalul regional. Stadionul din Săcele este pus gratuit la dispoziția celor de la SR Brașov, echipa suporterilor fostului FC Brașov, formație care, de ani de zile, întâmpină dificultăți în Municipiul Brașov în ceea ce privește accesul la infrastructura sportivă. Indiferent de rivalități sau interese administrative, conducerea clubului din Săcele a înțeles că infrastructura publică trebuie să deservească fotbalul și comunitatea, nu să devină un instrument prin care anumite echipe sunt avantajate, iar altele marginalizate.
SR Brașov reprezintă continuarea proiectului construit de suporterii care au încercat să păstreze vie identitatea fotbalistică a orașului după dispariția FC Brașov, club ajuns în faliment în urma unor decizii administrative și manageriale care au contribuit la prăbușirea uneia dintre cele mai importante echipe din istoria fotbalului românesc. Pentru mulți suporteri, faptul că echipa lor întâmpină dificultăți în utilizarea bazelor sportive din Municipiul Brașov, în timp ce alte proiecte beneficiază de sprijin consistent, reprezintă un simbol al modului în care administrațiile locale Coliban și Scripcaru au tratat de-a lungul timpului patrimoniul fotbalistic al Brașovului.
În schimb, Corona Brașov a beneficiat de resurse financiare net superioare încă din Liga a IV-a, vorbindu-se despre un buget de aproximativ 280.000 de Euro. Ulterior, în Liga a III-a, nivelul bugetului a crescut până la peste 500.000 de Euro. În asemenea condiții, promovarea nu mai poate fi prezentată drept o performanță excepțională, ci devine obiectivul firesc pentru care a fost construit întregul proiect. Atunci când investești de câteva ori mai mult decât adversarii direcți, standardele după care ești evaluat trebuie să fie, în mod firesc, mult mai ridicate.
Adevărata performanță apare atunci când faci rezultate fără să arunci cu bani, fie ei publici sau privați. Când fiecare leu este justificat, iar eficiența contează mai mult decât imaginea. În sport, la fel ca în administrația publică, există o diferență uriașă între a demonstra că poți administra eficient resurse limitate și a obține rezultate beneficiind de un avantaj financiar covârșitor.
Banii publici trebuie să producă valoare, nu doar salarii mari și obiective care ar trebui atinse oricum. Contribuabilii nu sunt impresionați de dimensiunea bugetelor, ci de modul în care acestea sunt administrate. Cetățeanul care își plătește taxele are dreptul să întrebe ce primește în schimbul milioanelor alocate anual și dacă acele sume sunt folosite cu adevărat în interesul dezvoltării sportului sau doar pentru întreținerea unor structuri costisitoare.
În cazul unui club sportiv finanțat de autorități, criteriul principal nu ar trebui să fie cât se cheltuie, ci cât se produce pentru comunitate: câți copii sunt atrași spre sport, câți jucători sunt formați, ce infrastructură este pusă în valoare și ce rezultate sunt obținute în raport cu investițiile făcute. Tocmai această analiză lipsește de cele mai multe ori din discursul public, unde accentul cade aproape exclusiv pe promovări și clasamente, fără a exista o discuție serioasă despre eficiența utilizării fondurilor publice.
CSM Săcele a demonstrat că se poate construi o echipă competitivă prin muncă, stabilitate și management responsabil. Fără excese. Fără risipă. Mai mult decât atât, clubul a arătat că poate susține simultan prima echipă, centrul de copii și juniori, întreaga activitate administrativă și chiar poate oferi sprijin altor proiecte fotbalistice din județ, fără a transforma banul public într-un instrument de imagine.
Poate că aceasta este comparația care deranjează cel mai mult: nu între două echipe, ci între două moduri complet diferite de a cheltui banul public. Un model bazat pe cumpătare, eficiență și responsabilitate este pus față în față cu unul construit pe bugete mult mai generoase, iar această comparație ridică inevitabil întrebări despre randamentul investițiilor făcute din fondurile contribuabililor.
Iar când o echipă cu unul dintre cele mai mici bugete din Liga a III-a reușește să se mențină și să-și dezvolte în același timp centrul de copii și juniori, în timp ce alții au nevoie de bugete de câteva ori mai mari pentru a atinge obiective similare – spre exemplu Corona Brașov în Liga a III-a, cu un buget de aproximativ 500.000 de euro – comparația devine inevitabilă. Nu este vorba doar despre două cluburi de fotbal, ci despre două filozofii administrative. Una demonstrează că performanța poate fi obținută prin responsabilitate și respect față de banul public, cealaltă ridică întrebarea dacă rezultatele obținute sunt pe măsura resurselor investite. În cele din urmă, concluziile aparțin fiecărui cititor și fiecărui contribuabil care finanțează, prin taxele sale, existența acestor cluburi.
