E zi de sărbătoare mare! Sfântul Laurențiu, săracul, probabil se răsucește în mormânt, dar cui îi pasă? În lumea plină de sutană şi aur a BOR-ului, adevăratul Sfânt care se cinstește e… Sfântul BAN. Și ce mod mai bun de a-i arăta devotamentul decât printr-un pelerinaj umil, plin de „daruri” şi de o supușenie greu de descris, la Mitropolia Ardealului?
Încă nu s-a scris în canoane dacă este „Zvonul” sau „Minunea Monetară”, dar cert este că pe coridoarele catedralei, o bârfă delicioasă circulă cu viteza luminii. Se pare că un popă din Brașov, un bărbat adevărat cu burtă, barbă și ochelari care pare să aibă mai mulți bani decât credeam noi, s-a gândit că florile nu sunt suficiente. Se spune că, discret, într-un colț mai ferit, sub coșulețul cu flori și plante, s-ar fi strecurat un pliculeț pe care scria: „De la mine păcătosul mai puțin, de la Domnu’ mai mult”. Așa, pentru sufletul Sfântului Laurențiu Bine-Făcătorul.
Scenariul devine și mai suculent și mai apetisant, căci, pe lista pelerinilor cu patrafir ar fi trebuit să figureze și un nume sonor, mai suculent și mai filo-slavon din clerul brașovean.
Marea enigmă: Unde este Popa Reit?!? Să fie oare o absență nemotivată sau iluzie foto?
Oricât am mărit noi pixelii de pe imaginile oficiale și oricât am scanat mulțimea cu lupa, sfinția sa este de negăsit în fotografii. Să se fi dus, oare, pe ascuns, să îl cinstească pe Sfântul Laurențiu? Sau poate a preferat să rămână în umbră, lăsând doar „mireasma” discretă a coșulețelor să vorbească în locul lui?
Pamfletul ne invită să ne întrebăm: Oare ce e în spatele acestor gesturi „umile”? De la ce vine această „credinţă”? Să fie oare o eşarfă de „supuşenie” sau… o sumă ascunsă la care a contribuit cu un pomelnic și întâiul său enoriaș (de pahar/cană/ulcică) Georgică?
Aiurea!!! Georgică nu contribuie!!! La el SE contribuie!!! Căci nu degeaba i se spune „Zeus”, iar din câte se pare la și la el ca și la BOR, dragostea pentru cele sfinte se măsoară în numărul de hârtii (din plic). Dacă vrem să ne rugăm pentru sănătate și fericire, nu trebuie să uităm să îi „ajutăm” pe „dracii” de popi cu o „contribuție” generoasă. Iar dacă suntem prea săraci ca să plătim, nu-i nimic, Sfântul Laurențiu o să aibă grijă de noi… doar că va trebui să așteptăm mai mult.
Concluzia? Trăiască Credința… în Bani! Căci, dacă doriți să fiți credincioși, nu trebuie să vă rugați la Dumnezeu, ci la mitropolit și la preoții cu barbă, burtă și ochelari care îi aduc „daruri alese”. Iar dacă nu aveți bani, nu vă faceți griji, Dumnezeu vă iubește, Doar… preoții vă iubesc mai mult dacă aveți.
Oare așa ar trebui să fie credința? Oare asta ne învață Evanghelia? Pamfletul ne pune pe gânduri și ne face să ne întrebăm despre valorile pe care le promovează în societate.
Și poate, cea mai retorica întrebare: Oare „Sfântul Ciprian” – pruncul preafericit de Ardeal – a contribuit și el cu o bucată de „fericire” ?
