După ce a coborât de pe tronul improvizat al primăriei, cavalerul trotinetei administrative a descoperit o nouă pasiune: plimbarea prin cartiere. Nu pentru recreere, nici pentru mișcare și nici pentru socializare. Nu! Ci pentru a le explica brașovenilor că orașul are probleme.
Descoperirea este una spectaculoasă. După patru ani în care a ocupat chiar biroul din care se conduce municipiul, Allen Colicban pare să fi aflat abia acum că există gropi, trotuare degradate, spații verzi neîngrijite, șantiere întârziate și nemulțumiri ale cetățenilor. O revelație administrativă de proporții biblice.
În fiecare săptămână își adună discipolii politici, foștii camarazi din Consiliul Local și pornește într-un nou pelerinaj urban. Oprește în fața câte unei probleme, o fotografiază, o filmează, oftează grav și întreabă retoric: „Cum este posibil așa ceva?”
Întrebarea este excelentă. Poate chiar cea mai bună întrebare pe care ar trebui să și-o pună în fața oglinzii.
Pentru că, privind acest spectacol ambulant, ai impresia că privești un rățoi dezorientat care se învârte haotic pe lac. Măcăne suficient de tare încât să atragă atenția tuturor, schimbă direcția la fiecare câțiva metri, se oprește, privește nedumerit în jur și pare sincer convins că lacul pe care înoată i-a fost lăsat de altcineva.
Numai că, spre deosebire de rățoi, Allen Coliban a avut patru ani în care nu doar că a văzut lacul, ci l-a și administrat.
Acum descoperă cu o uimire aproape copilărească exact acele lucruri pe lângă care a trecut ani la rând.
Este un fenomen politic fascinant:
În opoziție, fiecare groapă devine o tragedie.
La putere, aceeași groapă era „în analiză”.
În opoziție, fiecare șantier întârziat devine dovada incompetenței.
La putere, întârzierile aveau explicații, proceduri, contestații, avize și birocrație.
În opoziție, fiecare buruiană este motiv de filmare.
La putere, iarba avea timp.
Paradoxul este și mai mare dacă privești cine îl însoțește prin cartiere.
Aproape aceiași consilieri locali care au ridicat mâna ani la rând pentru politicile administrației de atunci merg acum din poartă în poartă și privesc orașul cu o mirare demnă de un turist venit pentru prima dată în Brașov.
Se uită la parcări de parcă tocmai au fost inventate.
Privesc traficul ca și cum l-ar vedea pentru prima dată.
Analizează șantierele ca niște experți independenți care nu au avut niciodată vreo legătură cu administrația locală.
Memoria politică pare să funcționeze după aceleași reguli ca memoria unui peștișor auriu:
La fiecare câteva luni începe o viață nouă.
Mandatul anterior dispare.
Responsabilitățile dispar.
Promisiunile dispar.
Rămân doar camerele de filmat.
În campaniile electorale ni se vorbea despre orașul inteligent:
Despre administrația digitală.
Despre revoluția urbană.
Despre transparență.
Despre eficiență.
Despre un Brașov care urma să devină model național.
După patru ani, multe dintre proiectele importante promise au rămas în stadiul de intenție, altele au avansat mai lent decât se anticipase, iar numeroase teme discutate atunci continuă să fie invocate și astăzi în dezbaterea publică. Tocmai de aceea, spectacolul actual are o doză inevitabilă de ironie: cel care promitea schimbarea revine acum în cartiere pentru a critica tocmai problemele care au rămas nerezolvate și în timpul mandatului său.
Politica are o calitate extraordinară.
Îți permite să fii simultan pompier și comentator al incendiului.
Să pleci de la volan, iar apoi să explici tuturor cât de prost conduce șoferul care te-a înlocuit.
Să uiți că ai avut cheia instituției și să te comporți ca un simplu trecător revoltat.
Iar dacă repeți suficient de des exercițiul, există mereu speranța că oamenii vor uita.
Numai că brașovenii au un defect:
Își amintesc.
Își amintesc promisiunile despre marile transformări.
Își amintesc proiectele prezentate cu randări spectaculoase.
Își amintesc conferințele de presă în care viitorul era descris în culori strălucitoare.
Și își amintesc că între promisiune și realitate a existat o diferență suficient de mare încât alegătorii au decis că este momentul unei schimbări.
Astăzi, fostul primar merge prin cartiere și întreabă de ce nu se rezolvă problemele.Poate că întrebarea nu este greșită. Doar expeditorul pare ales greșit.
Pentru că primul om care ar trebui să răspundă la o parte dintre aceste întrebări este chiar cel care le pune.
Iar până atunci, rățoiul va continua să măcăne prin cartiere, convins că dacă face suficient zgomot, lacul va uita cine l-a administrat ieri.
Editorial ★ 09.07.2026
