Încă de la început trebuie consemnat și punctul de vedere al primarului George Scripcaru cu privire la subiectul prezentat în continuare. Întrebat despre legăturile cu Ionel Spătaru și cercul din jurul acestuia, răspunsul edilului a fost unul categoric: „Măi, eu nu am nicio legătură cu astfel de infractori, de borfași. Tu știi că eu am fost chemat la DNA din cauza lui degeaba.”
Declarația este fermă. Doar că, având în vedere titulatura de „Zeus” pe care primarul Brașovului și-a dat-o, coroborat cu faptul că nimic nu se întâmplă în acest oraș fără știrea și voia domniei sale și analizând faptele și persoanele care gravitează în jurul Asociației de Siguranță Urbană și Mediere (ASUM), apar o serie de coincidențe care ridică întrebări legitime.
Ne întoarcem în anul 2011, când fostul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Ionel Spătaru, a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în valoare de 60.000 de euro. În acel dosar au fost implicați și foștii ofițeri SRI Alexandru Mușat și Bogdan Breja. Potrivit unei surse care a dorit să își păstreze anonimatul, Ionel Spătaru susținea că fusese victima unei înscenări orchestrate chiar de SRI.

Realitatea consemnată în dosarul DNA este însă alta: „În perioada iulie – octombrie 2011, în calitate de șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor […], inculpatul S.I. a pretins de la o persoană denunțătoare, administrator al unei societăți comerciale, suma de 300.000 lei pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să emită o autorizație de funcționare. Din banii pretinși, la data de 12 octombrie 2011, inculpatul a primit de la persoana denunțătoare, prin intermediari, suma totală de 60.000 de euro, în două tranșe, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.” (Sursa: https://www.dna.ro/comunicat.xhtml?id=2694 )

Ulterior, potrivit Realitatea TV, Ionel Spătaru le-ar fi declarat magistraților că banii reprezentau „o sponsorizare pentru PDL Brașov, iar din suma primită drept mită, 30.000 de euro ar fi urmat să ajungă la primarul Brașovului, George Scripcaru”.
În același dosar, fostul ofițer SRI Alexandru Mușat a declarat că: „Banii urmau să ajungă la prefectul Gonțea și primarul Scripcaru.” (surse: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/fostul-sef-de-la-opc-brasov-ionel-spataru-a-fost-condamnat-la-8-ani-de-inchisoare-cu-executare.html &
https://hotnews.ro/fost-ofiter-sri-inculpat-in-dosarul-spataru-banii-urmau-sa-ajunga-la-prefectul-gontea-si-primarul-scripcaru-657497 ).
În aceste condiții, întrebarea care se pune este: Oare, nu cumva cei doi inculpați de la acea vreme aveau dreptate?
Aceste afirmații au fost analizate de procurori, însă „Zeus” și fostul prefect Ion Gonțea nu au fost trimiși în judecată în acel dosar.
Și totuși, privind retrospectiv, apar o serie de coincidențe greu de ignorat.
Asociația de Siguranță Urbană și Mediere (ASUM), înființată în anul 2006, a beneficiat până în anul 2020 de folosința gratuită a spațiului din municipiul Brașov, strada Iuliu Maniu nr. 52. În aceeași locație își desfășoară activitatea și Serviciul de Probațiune Brașov, instituție publică ce are ca obiect reintegrarea socială a persoanelor condamnate.
Imaginea este cel puțin neobișnuită: timp de patru mandate ale administrației conduse de Scripcaru George, o asociație prezidată de un fost pușcăriaș care afirma că a luat mită pentru primar și o instituție publică destinată reintegrării persoanelor condamnate au funcționat sub același acoperiș, într-un spațiu pus la dispoziție gratuit de municipalitate.
Coincidențele nu se opresc însă aici:
1. Ionel Spătaru, președintele ASUM și soția sa, Anca Spătaru, sunt angajați în grupul de firme al omului de afaceri Nicolae Butuza, respectiv RS ACTIV SRL și FIN-ECO SA. De-a lungul timpului, relația apropiată dintre Nicolae Butuza și George Scripcaru a fost intens comentată în spațiul public, iar societățile din grupul Butuza au obținut, în mandatele acestuia din urmă, numeroase contracte finanțate din bani publici, având ca obiect servicii de salubrizare, deszăpezire, asfaltare, construcții și alte lucrări pentru municipiul Brașov și entități aflate în subordinea administrației locale. În acest context, faptul că președintele ASUM și soția sa activează profesional în cadrul grupului de firme al lui Butuza reprezintă un element relevant în ansamblul relațiilor prezentate în acest articol.
2. Azota Popescu, reprezentant și fost președinte al ASUM, a fost declarată Cetățean de Onoare al Municipiului Brașov în timpul administrației conduse de același Scripcaru George. Distincția acordată de municipalitate a stârnit semne de întrebare în condițiile în care numele acesteia fusese asociat anterior, în numeroase materiale de presă și dezbateri publice, cu dosarele privind adopțiile internaționale de copii din anii ’90, subiect în care a fost menționat și numele fostului președinte Klaus Iohannis. Chiar dacă acordarea titlului de Cetățean de Onoare reprezintă o decizie administrativă și nu presupune existența sau inexistența vreunei răspunderi juridice, rămâne de discutat oportunitatea unei asemenea distincții pentru o persoană al cărei nume a fost implicat într-un subiect care a generat ani la rând controverse și un interes public major.

3. Anca Varvara Drăghiciu, sora lui Ionel Spătaru, ocupă funcția de inspector în cadrul Direcției Fiscale Brașov, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Brașov. Astfel, după ce fratele său a executat o condamnare definitivă pentru fapte de corupție, un membru apropiat al familiei activa într-o instituție publică din subordinea administrației conduse de George Scripcaru. În sine, existența acestei legături de rudenie nu reprezintă o dovadă a vreunei nereguli, însă ea completează tabloul relațiilor dintre persoane din cercul ASUM și structuri ale administrației locale, relații care, privite în ansamblu, ridică întrebări legitime cu privire la modul în care s-au construit și consolidat aceste conexiuni de-a lungul timpului.

4. Alexandra-Maria Mâzgaciu (în prezent Preda), nepoata lui Ionel Spătaru, a fost angajată în anul 2021 în funcția de consilier juridic în cadrul Departamentului Contestații al Direcției Fiscale Brașov, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului Brașov. Apariția unui nou membru al familiei președinte al ASUM în cadrul aceleiași instituții publice în care activa deja sora acestuia contribuie la conturarea unei imagini care nu poate trece neobservată. Privită izolat, fiecare angajare poate avea propria justificare și propriul parcurs profesional. Însă, analizate împreună, aceste situații întăresc percepția existenței unui cerc de persoane apropiate conducerii ASUM care, de-a lungul timpului, au ajuns să ocupe funcții în instituții aflate în subordinea administrației municipale conduse de George Scripcaru. Tocmai această succesiune de coincidențe este cea care justifică interesul public și necesitatea unei analize atente a modului în care s-au construit aceste conexiuni. (link: https://www.argumentul.ro/single.php?id=2505 )

5. Alexandru Goga, vicepreședinte al ASUM, care a figurat și în mediul de afaceri prin societatea AD PALANTIR S.R.L. (CUI 44739723), fostă FĂ RAI DIN CE AI S.R.L. Prin intermediul acestei societăți, era pe punctul de a obține un contract în valoare de 62.500 de lei din partea ADI ISO MEDIU, asociație din care Municipiul Brașov este membru asociat. Contractul urma să fie atribuit pentru consultanța aferentă ca ADI ISO MEDIU sa execute silit Consiliul Judetean Condus de Adrian Veștea. În urma dezvăluirilor Argumentul.ro, contractul nu a mai fost dus la îndeplinire, fiind reziliat de urgență. Situația este relevantă deoarece arată că persoane aflate în conducerea ASUM au ajuns, în repetate rânduri, în proximitatea unor contracte finanțate din bani publici, ceea ce alimentează întrebările privind relațiile dintre această asociație și administrația locală condusă de George Scripcaru. (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2580 ).
6. Aurelian Liviu Goga, fratele lui Alexandru Goga, pe lângă legăturile de asociere în firme și „Afacerea Losan” de care scriam în articolul „De ce tace ASUM când este vorba despre Losan (Partea II)” (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2575), acesta a ținut în mod expres a se laude pe retelele de socializare că oferă consultanță celor de la M.I.S. Grup SRL – firma care a adjudecat contractul pentru construirea Sălii Polivalente din Brașov.
Iată câteva detalii importante despre acest proiect:
Câștigător: Asocierea MIS Grup S.R.L. (Anieș/Bistrița-Năsăud) – Electrogrup S.A. (Cluj) – BBS Design S.R.L. (București).
Valoarea proiectului: Inițial, contractul a fost semnat pentru o valoare de aproximativ 356 de milioane de lei (cu TVA inclus), finanțarea fiind asigurată în principal de Compania Națională de Investiții (CNI) și cofinanțată de Primăria Brașov.
Mai mult, la vizita efectuată de către primarul Brașovului pe șantierul Sălii Polivalente, întâmplător în imagini apare și domnul Aurelian Goga.

7. Petrică Florea, colaborator al ASUM, apare la rândul său în această rețea de conexiuni dintre persoane apropiate asociației și zona contractelor finanțate din bani publici. Acesta este remunerat prin intermediul societăților TEAM COMMUNICATIONS SRL și GLOBAL MEDIA & PR SRL, firme active în domeniul comunicării, promovării și organizării de evenimente.
Cele două societăți au derulat, de-a lungul timpului, contracte cu Primăria Municipiului Brașov și cu instituții aflate în subordinea sau coordonarea administrației locale, pentru servicii de promovare, comunicare și alte activități conexe. În documentele publice privind achizițiile Municipiului Brașov apar, spre exemplu, contracte de servicii de publicitate încheiate cu GLOBAL MEDIA & PR SRL.
În acest context, faptul că un colaborator al ASUM este remunerat prin intermediul unor societăți care au relații contractuale cu administrația locală condusă de George Scripcaru ridică, din punct de vedere jurnalistic, întrebări privind proximitatea dintre mediul asociativ, firmele care beneficiază de bani publici și cercurile de influență din jurul lui Scripcaru (link: https://argumentul.ro/single.php?id=2900 ).

Poate că fiecare dintre aceste situații, analizată separat, poate fi prezentată drept o simplă coincidență. Însă atunci când toate aceste coincidențe se adună în jurul aceleiași asociații, al acelorași persoane și al aceleiași administrații, apare inevitabil o întrebare de interes public: este vorba doar despre întâmplări fără legătură între ele sau nu cumva președintele ASUM avea dreptate atunci când afirma ca mita era pentru Scripcaru George?
Primarul afirmă în continuare că nu are nicio legătură cu Ionel Spătaru și cu persoanele condamnate din anturajul acestuia. Totuși, documentele și situațiile prezentate arată că, de-a lungul anilor, numeroși membri, foști membri, colaboratori sau apropiați ai conducerii ASUM au ajuns să beneficieze, direct sau indirect, de poziții, contracte sau alte avantaje în structuri aflate în coordonarea ori în sfera de influență a administrației locale. Fiecare caz poate avea propria explicație, însă imaginea de ansamblu ridică întrebări legitime despre criteriile care au stat la baza acestor situații și despre compatibilitatea lor cu principiile imparțialității și ale interesului public
