Există momente în istorie când un partid își schimbă direcția, doctrina, dar mai ales partenerul. Și există momente când își schimbă atât de des direcția, doctrina, și partenerul, încât nici busola nu mai știe încotro să arate. După PD-ficarea de acum două decenii, a venit vremea USR-ificării. Dacă prima absorbție a lăsat PNL fără o bună parte din identitatea sa istorică, a doua pare să-l transforme într-un partid care își caută doctrina cu lanterna în plină zi. Liberalismul clasic a rămas doar un capitol prăfuit prin arhive, iar schimbarea pare să fi devenit singura constantă.
Prin decizia lui Ilie Bolojan de a merge pe liste comune cu USR la viitoarele alegeri, începe, desigur, marea schimbare a partenerului. Iar cum orice schimbare de partener vine cu influențe noi, putem anticipa că, în curând, de la vârful partidului se va trece, inevitabil și „științific”, la apucaturile LGBT, limuzinele de lux vor fi declarate simboluri ale trecutului și vor fi înlocuite cu trotinete electrice, iar tradiționalul galben al PNL va fi înlocuit cu steagul „cur-cu-beu”. Că doar un partid fără doctrină trebuie să aibă măcar o cromatică nouă.
În aceeași logică absurdă a satirei, probabil că următorul congres va adopta rezoluții prin care bisericile trebuie dărâmate, fiindcă religia nu își mai are rostul, iar în fiecare alimentară va exista, obligatoriu, un raion de droguri, pozitionat între pâine și conserve. Iar cine va îndrăzni să întrebe unde a dispărut vechiul PNL va primi răspunsul oficial: „A fost actualizat la noua versiune. Acceptați și pune-ți în practică termenii și condițiile!”
Desigur, toate acestea sunt doar exagerări pamfletare. Dar un lucru rămâne cât se poate de real: după PD-ficare și acum USR-ificare, PNL pare tot mai departe de partidul cu doctrina Brătiană pe care o o invoca în incantațiile de odinioară. Când îți schimbi atât de des identitatea, dar mai ales, partenerul, dovedești că politica este cea mai veche meserie și riști ca la final, singurul lucru pe care alegătorii să-l mai recunoască să fie, desigur, sigla.
La Brașov, ideea de LGBT-zare pare să fi împărțit grupul de votanți din Consiliul Local în două tabere. Unii, precum Crivi – fată bătrână, partea PNL-ificată din „Peee Seee Deee”, „Craiul” Anton și fata din Dallas cu parcările anapoda sau Cojo, par să privească această rocadă cu scepticism, motivele fiind lesne de înțeles: Crivi nu mai poate să se gudure ca o Ciumafaie pe lângă izmenele șefului (oricare ar fi acesta), Sorinel nu este obișnuit să umble fără Bască, Anton nu mai poate turna… beton, iar Cojo, bărbat erect din punct de vedere al onoarei, nu este obișnuit să danseze, pardon! să voteze după cum cântă alții.
De partea cealaltă, ideea pare să le surâdă cel mai mult lui Ciprian Chiricheș, un obișnuit al ședințelor „swinger” de C.L., și lui Adrian Codreanu, care nu face diferențe între morții din casa rece; toți trebuie să beneficieze de căldură termică, nu sufletească!!!
În aceeași tabără se mai regăsesc Dănuț „Festival...”, despre care se zvonește că deja și-a achiziționat un set de chingi pentru înhămat hipopotămițe, și „Sile” dintre bile, care abia așteaptă să le-o tragă USR-iștilor.
Partea neutră, lipsită de opinii, este completată de obiectele de ornament Sângeap și Timariu, ale căror păreri oricum nu contează. Sau, cel puțin, nu suficient cât să deranjeze ordinea de zi.
USR-iștii, trotinetiști europeni cu viziune anti „ruso-fonă”,
privesc „swingăreala” cu viziuni diferite:
Ilinca abia așteaptă; pentru
Iftime și Felix nu contează, ei oricum nu și-au văzut nici până acum
partenerul, adesea împerechindu-se politic între ei; Gheorghe nu-l
iubește pe George, iar cei mai revoltați sunt Boroda „Dildău”, care
privește trist către falimentul SexShop-ului pe care îl deține, și
Ciprian Iftime, care a părăsit deja ședința!…
La drept vorbind, prin această schimbare de parteneri nu se mai votează proiecte, ci compatibilități. Nu mai există majorități și opoziție, ci relații deschise, despărțiri temporare și împăcări de conjunctură. Singura fidelitate rămasă pare să fie cea față de indemnizația de ședință.
Iar dacă tot am pomenit de George, întrebarea esențială care se pune este: cine cui va purta trena pentru următorul mandat, Scripcaru lui Coli ori viceversa?
În concluzie, dacă politica românească ne-a învățat ceva, este că doctrinele sunt trecătoare, alianțele sunt fluide, interesul cetățeanului nu mai contează iar principiile se renegociază mai repede decât ordinea de zi a unei ședințe de Consiliu Local. Astăzi ești liberal, mâine ești progresist, poimâine redescoperi conservatorismul, iar răspoimâine explici electoratului că, de fapt, ai fost consecvent tot timpul, doar realitatea s-a schimbat.
Până atunci, alegătorilor nu le rămâne decât să privească spectacolul în care doar interesul partidului contează, să-și cumpere floricele și să aștepte următoarea metamorfoză politică. Cine știe? Poate la următorul congres nu se va mai vota președintele partidului, ci relația oficială. Iar dacă totul merge în ritmul de până acum, singurul lucru cu adevărat stabil în politica românească va rămâne schimbarea… de partener.
