Trimiși în judecată de către DNA pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, exercitarea fără drept a unei profesii și spălarea banilor, Florian Coldea, alături de avocatul Doru Trăilă și fostul general SRI Dumitru Dumbravă, se pare că nu sunt singurii practicieni care își extind influența peste o mare parte din clica juridică a României.
Și la Brașov sunt absolvenți ai facultăților de drept care în dauna faptului că înțeleg foarte bine riscurile prevederilor art. 291 Cod Penal – trafic de influență, se bucură de aceeași „rețetă” a fostul adjunct al șefului SRI, pusă în practică de terțe persoane.
Fost director de penitenciar în Olanda și fost decan al Baroului Brașov, în anul 2013, după trecerea la cele sfinte, în urma lui Teddy Moldovan a rămas o grea moștenire în ceea ce privește scoaterea pe bandă rulantă a tot felul de iluștrii absolvenți ai unor universități precum Drăgan, Spiru Haret sau Barițiu, care pentru modica sumă de doar 10.000 $, iar în unele cazuri și pentru alt fel de plăceri, aveau posibilitatea de a profesa ca și avocați sau notari în orașul de sub Tâmpa.
Doar ca fapt divers, gurile rele spun că în prezent, pentru deschiderea unui cabinet notarial, suma este de 40 de ori mai mare, moneda este cea europeană, iar conform aceleiași surse bani provin în proporție de 80% de la diverse persoane care oferă „avantajoase” împrumuturi financiare.
După moartea lui Moldovan, tradiția a fost dusă mai departe de un avocat („Av.”) și de un notar, pe care îl vom denumi generic „k”. Cei doi, pe lângă continuarea practici au mărit oferta, oferind o gamă largă de servicii ce seamănă izbitor de mult cu cele ale grupului Coldea.
Chiar dacă se zvonește că în cadrul unor ședințe (una dintre ele având loc chiar în cadrul unei instanțe brașovene) s-ar fi vehiculat faptul că din cauza presiunii mediatice făcute de anumite trusturi de presă față de pensionările magistraților, acestea ar putea fi sortite pierzaniei, redacția Argumentul.ro nu poatee da crezare acestor „bârfe”, date fiind reputația și incoruptibilitatea judecatorilor din Brașov.
Dar din câte se pare, de aceste servicii se bucură doar persoanele apropiate grupului, dar având în vedere stadiul cercetărilor numele acestora nu pot fi divulgate momentan.