Ieri 18.09.2025, procurorii DNA au descins la sediul Companiei Apa Brasov și la domiciliul lui Liviu Cocoș, după care acesta a fost reținut pentru 24 de ore, cu propunerea de arestare pentru 29 de zile.
Primvicepresedintele PNL Brașov este acuzat de cumpărare de influență sidare de mită.
În dosar mai sunt cercetați și Carmen Țop Ferghete, consilier județean și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Apa si Șerban Todorică vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov.
Astazi, judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Liviu Cocoș, directorul general al Companiei Apa Brașov.
Solutie: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupție – Serviciul Teritorial Braşov şi, în consecinţă: În baza art. 226 alin. 1 raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1, 4 lit. e Cod procedură penală, dispune arestarea preventiva a inculpatului COCOŞ LIVIU pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influență, faptă prevăzute de art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru 30 zile începând cu data de 19.09.2025 şi până la data de 18.10.2025 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunțare. Pronunțată în şedinţă camerei de consiliu, astăzi, 19 septembrie 2025, ora 18:30."