Bancruta frauduloasă este o infracțiune prevăzută de Codul penal român (Art. 241), care constă în fapte precum falsificarea, sustragerea, distrugerea evidențelor debitorului sau ascunderea registrelor contabile, prezentarea de datorii false, sau înstrăinarea activelor debitorului în scopul fraudării creditorilor, în condițiile de insolvență. Aceasta este o infracțiune contra patrimoniului, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Această infracțiune este una rar întâlnită în România, dat fiind faptul că natura ce stă la baza nașterii unei astfel de fapte este una foarte ingenioasă.
Cum martie nu lipsește niciodată din post, nici Brașovul nu este un oraș absent de pe lista locurilor pitorești ale patriei în care se pare că s-au întâmplat astfel de fapte. Dacă vă întrebați cine este „geniul din Carpați” care a fost capabil să realizeze o astfel de „inginerie” răspunsul este unul pe măsura funcției, statutului și a inteligenței a nimeni altuia decât SCRIPCARU GEORGE, eternul primar al municipiului de curbură.
Având în vedere că vorbim despre o cercetare penală în derulare, este lesne de înțeles faptul că la acest moment nu putem face publice date din dosar, dar din câte se pare presupusa faptă săvârșită de către o parte a conducerii Primăriei Brașov, un număr semnificativ al consilierilor locali și terțe persoane, ar putea avea legătură cu înstrăinarea de active din patrimoniul RIAL SRL, cu „rezolvarea” unor datorii ale instituției față de RIAL SRL și alte acțiuni menite să ascundă activități contabile ale societății, astfel încât la cei 8.000.000 lei pe care societatea le avea de încasat s-ar mai adăuga aproximativ 2.243.000 lei.
Invocând „un management defectuos” și având la baza o Hotărâre de Consiliu Local din 27 ianuarie 2025 care a fost votată cu 15 voturi pentru și 6 împotrivă, s-a procedat la revocarea dreptului de administrare al SC RIAL SRL (aflată în subordinea Consiliului Local Brașov), începând cu data de 1 martie, asupra tuturor imobilelor aparținând municipalității și administrate de către această societate comercială, după care a urmat un HCL din 07 aprilie 2025 ce are la bază un dosar aflat pe rolul Tribunalului Brașov, a cărui termen de soluționare a fost amânat pentru data de 20.10.2025, ora estimată: 13:00.
Ținând cont de o informație obținută pe surse, conform căreia propunerea (din această) vară ar fi de „începere a urmăririi penale”, se pare că în curând Brașovul se va alătura puținelor orașe din țară în care un dosar penal de o asemenea dificultate va fi soluționat cu celeritate.
Vom reveni cu detalii.
★ 12.10.2025 ★