Puține sunt momentele de cumpănă în istoria unui popor, care-i pot determina sfârșitul ca stat și ca națiune independentă, sau cel puțin relevantă. Iranul a mai avut asemenea cataclisme în decursul antichității sale, cel mai cunoscut fiind acela când marele popor al perșilor, stăpânii primului imperiu al acestora din Orientul Mijlociu, autodeclarat universal de marii săi regi persani, a pierit în numai doi ani după cumplita încleștare cu Alexandru Macedon. Alte imperii înaintea celui persan, precum cel babilonian, cel hitit și cel asirian, au avut exact aceeași soartă în conjuncturi istorice similare.
Deși actualii locuitori ai Iranului au prea puțin sau nimic de-a face cu antecesorii lor perși, ayatollahii au construit pe meterezele Islamului o Împărăție a Oglinzilor Strâmbe, în care puterea teocratică a înrobit libertatea iranienilor, ajunsă la un nivel rezonabil în vremea șahilor familiei Pahlavi. Și, de parcă acest destin funest nu le era de ajuns, forța militară a Iranului s-a extrapolat în forța subversivă a milițiilor islamice șiite și sunite, care au scăldat Orientul Mijlociu și Mapamondul în sângele și teroarea atentatelor politice și religioase timp de decenii, totul în numele Islamului biruitor și a necesității imperative a anihilării Israelului ca popor și ca stat. Concept nemaiînfățișat în întreaga sa grozăvie de la Adolf Hitler încoace și de la Holocaustul evreilor europeni în lagărele de exterminare și de muncă forțată ale lui Himmler.
Introducerea în constituția iraniană a genocidului sfânt împotriva israelienilor, odată cu promisiunea fermă a Ayatollahului Khamenei că va șterge Israelul de pe fața Pământului și că va lăsa moștenire Iranului arma nucleară pentru atingerea cumplitului obiectiv, i-a adus acestuia și familiei sale cuvenita moarte izbăvitoare și rodnică din mâna aceluiași glorios popor al lui Israel. Sfârșit adecvat și similar, prin ironia sorții implacabile, celui al dictatorului nazist menționat.
Se spune că „aroganții nu văd pericolul apropiindu-se”, iar regimul teocratic al ayatollahilor de la Teheran a excelat în cea mai mioapă aroganță față de puterea Occidentului americano-israelian, dar și față de țările arabe din zona Golfului Persic, primul duș rece administrându-i-se în cursul războiului cu Irakul. Pierdut tot datorită susținerii inițiale americane a regimului lui Saddam Husein și care a determinat succedarea primului ayatollah Khomeini, după moartea sa, de către fiul său Khamenei, ucis recent.
Astăzi, sceleratele rămășițe ale organizației Gardieniii Revoluției Islamice atacă nediscriminatoriu, pe lângă orașele israeliene, aceleași țări arabe, încercând inducerea unui război al terorii perpetuat în tot Orientul Mijlociu. În fapt, fiind cunoscută imposibilitatea solidarizării tuturor țărilor arabe din regiune alături de SUA și de Israel și împotriva Iranului, probabil pentru multă vreme de aici înainte. Ce n-au înțeles limitații lideri islamici și redundanții gardieni ai Revoluției Islamice este faptul că decalajul tehnologic nu mai poate fi depășit hegelian în lumea de astăzi printr-un salt al voinței de putere nietzscheană, de distrugere, sau de martiriu jihadist, nedublat și de capacitățile militare adecvate. Ayatollahul Ali Khamenei, fiii săi, în afară de unul, precum și următorul ayatollah interimar, Alireza Arafi, au fost uciși într-o succesiune de câteva ore de forțele aeriene israeliene prin intermediul informațiilor Mossad, ayatollahul conducător însuși împreună cu familia sa renunțând să se mai ascundă în fața inevitabilului.
Clericul aripii dure a Gardienilor Revoluției, Mojtaba Khamenei, fiul fostului lider iranian, a fost numit noul lider al regimului teocratic al Iranului, conform destăinuirilor imprudente ale ayatollahului Hosseinali Eshkevari. Aceștia, urmați apoi de Marele Ayatollah suprem, Makarem Shirazi și de Marele ayatollah suprem, Abdollah Javadi Amodi, care au emis o Fatwa pe numele lui Donald Trump, prin care autorizat mandatul de asasinare a președintelui american de către orice islamist convins că-și va primi răsplata de la profetul Mahomed în ceruri, adică 70 de fecioare, sunt pe lista țintelor legitime ale aviației aliate amintite și pe cea a Mossad și a CIA. Având ceva mai mult sau mai puțin decât doar câteva zile de trăit. În fond, după cum afirma politologul specialist în Orientul Mijlociu, H.D.Hartmann, vor fi eliminate fizic succesiuni islamice la puterea iraniană, până când va surveni o matrice conducătoare convenabilă pentru Israel și pentru Statele Unite, preferabil neislamică.
Netanyahu, războinicul premier al Israelului, precum și Donald Trump, nu pot accepta o viitoare conducere islamică la Teheran formată din succesorii radicali, sau din cei familiali dinastici ai lui Khamenei, care să reia ciclul distructiv al reconstituirii stocurilor de uraniu pentru bombele nucleare. Respectiv, nu pot admite nici blocarea strâmtorii Ormuz și extracția nelimitată a petrolului iranian petru finanțarea Hamas, Hezbollah, Houthi și alte patru organizații teroriste din Orientul Mijlociu, printre care Al-Qaeda și PKK-ul irakian. O variantă acceptabilă ar fi președintele Iranului, după cum a semnalat Trump însuși, dar Gardienii Revoluției se opun, iar deocamdată aceștia reprezintă singura rămășiță militară coerentă a fostului regim, care mai contraatacă incoerent cu rachete și drone împotriva Israelului și a țărilor arabe din zonă, precum și bazele americane, în special cea din Bahrein. Deja șapte militari americani au fost uciși de atacurile iraniene asupra acestei baze, ce găzduiește comandamentul marinei americane din zona Golfului Persic. Deși liderul american a anuțat că întreaga flotă a Iranului, inclusiv 18 amplasatoare de mine iraniene, a fost scufundată și nu prea mai este nimic de bombardat, după atacarea petrolierelor în Golf de către rachetele Gardienilor Revoluției prețul mondial al petrolului atinge 100 de dolari barilul, determinând 30 de țări mari consumatoare de petrol să-și dea cep la rezervele lor strategice de carburanți pentru a calma deriva prețului petrolului, scrie New york Times.
Donald Trump a declarat pentru Axios că trebuie să fie „implicat în numirea” următorului lider al Iranului. „Ei bine, s-ar putea să fiu, da. Adică, depinde cine este persoana. Nu mă deranjează liderii religioși. Am de-a face cu mulți lideri religioși și sunt fantastici(sic! În special cei morți! N.n.)”, a afirmat Trump pentru CNN. „Nu vrem să ne întoarcem la fiecare cinci ani sau la fiecare 10 ani și să facem asta. Vrem să alegem un președinte care nu își va conduce țara într-un război. Fiul lui Khamenei este inacceptabil pentru mine. Vrem pe cineva care să aducă armonie şi pace, un regim filo-american în Iran”, a declarat Trump reporterilor la bordul Air Force One, relatează CNN, citat de Mediafax, conform Știri pe Surse. Cum Reza Pahlavi, fiul fostului șah al Iranului, un neisprăvit susținut de liderii europeni, în special de Emmanuel Macron, a fost ejectat abrupt din viziunea liderului de la Casa Albă, în acest moment nu există nicio variantă preferată, așa cum s-a cristalizat imediat în Venezuela prin vicepreședintele lui Maduro.
Iar alegerea lui Mojtaba Khamenei în funcția de succesor al tatălui său, după martiriul acestuia și al familiei Khamenei în numele tradiției profetice islamice, nu face altceva decât să încurce lucrurile pe termen scurt. Dar și să profileze spectrul unui nou Afghanistan pentru SUA. Martiriul islamic șiit-Shaheed, de la care a fost preluată denumirea dronei kamikaze Shahed, i s-a transmis pe linie dinastică lui Mojtaba, având în vedere că automartirizarea tatălui său prin refuzul de a-și părăsi palatul în fața iminentului atac chirurgical al Israelului a reprezentat o ridicare a stindardului Jihadului slamic, tocmai prin respectivul martiriu. Zvonurile potrivit cărora fostul lider de la Teheran suferea de cancer osos și oricum nu mai avea mult de trăit încă își așteaptă confirmarea, dar un lucru este sigur. Mojtaba, clericul inferior demnității de ayatollah, dar de origine profetică-Sayyed, deținând ascendența prin tatăl său până la bunicul său, este legitim din perspectiva doctrinei șiite a martiriului sfânt islamic, deci teocratică, nu și din perspectivă democratică.
Acesta va fi susținut de întreaga armată, de Gărzile Revoluției și de marea majoritate a poporului iranian în împlinirea proiectului profetic criminal de obținere a bombei atomice și al anihilării poprului israelian. De unde și dilema lui Donald Trump, între a valida dorința imperativă a lui Netanyahu și a armatei israeliene de anihilare și a acestui descendent, probabil mai periculos decât tatăl său, și acceptarea evidenței rezilienței regimului islamic iranian. Pentru că Mojtaba, rănit și el în cursul atacului israelian, moștenește aura de martir al acestuia, dar și obligația sfântă conform mahomedanismului, aceea de a-l răzbuna și de a-i continua politica scelerată de aneantizare a Israelului, prevăzută în Constituția Iranului, după cum am mai arătat. Israelul nu poate renunța acum la războiul total împotriva regimului ayatollahilor, cum nu poate renunța nici Trump la controlul strâmtorii Ormuz, pentru că blocarea acesteia ar arunca prețul petrolului în aer mai mult decât în prezent, periclitându-i alegerile parțiale pentru Congres, de anul acesta.
Tocmai de aceea Pete Hegseth, secretarul Apărării SUA, a anunțat continuarea bombardamentelor, „mai multe bombe, mai puternice, vor cădea asupra armatei iraniene și asupra Teheranului” a spus șeful Pentagonului, conform New York Times. Hegseth a descris conversaţia ca fiind un „apel puternic”, care, speră el, a reafirmat „posibilitatea unei păci” în războiul dintre Rusia şi Ucraina, scrie news.ro, preluare de la NYT. El a reamintit implicarea Casei Albe în procesul de pace din Ucraina, prin urmare se impune „recunoaşterea faptului că, în ceea ce priveşte acest conflict, ei (ruşii - n.r.) nu ar trebui să se implice”. Nici un cuvânt însă despre chinezi, care depind de petrolul terminalelor și al rafinăriilor iraniene, aruncate în aer metodic de americani, scrie presa americană. Hegseth anunțase pentru ieri cele mai crunte bombardamente asupra capitalei Teheran, iar iranienii sunt convinși că nimic nu va mai rămâne în picioare din respectiva capitală, potrivit New York Times.
Reacția Rusiei este în continuare prudentă și nici n-are de ce să nu fie astfel, când este principalul beneficiar al războiului din Iran. Prețul petrolului aproape s-a dublat, iar China a devenit dependentă definitiv de petrolul rusesc, ceea ce va strânge și mai mult relațiile strategice dintre cele două țări. Iar Vladimir Putin își va putea finanța în continuare războiul cu Ucraina și eliberarea totală a teritoriilor rusești, ocupate nelegitim de regimul dictatorial de la Kiev al lui Zelensky. Cât despre iranieni, cărora 90% din rachete și drone li s-au epuizat, aceștia, în special Gărzile Revoluționare fanatice, vor lua în final drumul rezistenței din munții iranieni. Nu înainte de a produce pierderi însemnate comerțului cu petrol prin strâmtoarea Ormuz, producând haos la bursele internaționale. Asta, după înfrângerea definitivă și după uciderea perfect justificată a cel puțin cinci-șase rânduri de lideri islamici șiiți, ce se vor succeda la conducerea Iranului din săptămână în săptămână, cum a apreciat analistul H.D.Hartmann la emisiunea lui Marius Tucă. Spectrul noului Afghanistan stă să apară la orizontul conflictelor americano-israeliene în Orientul Mijlociu, război de uzură ce se va întinde probabil tot pentru vreo zece de ani, dar pe care Trump nu mai este dispus să-l piardă precum Joe Biden, odată cu căderea Kabul-ului în mâna talibanilor afgani. Însă, pentru aceasta s-ar putea să fie inevitabil războiul terestru și o invazie americano-israeliană a Iranului precum în Irak, cu pierderi imense de vieți ale soldaților din ambele tabere. Sau, într-o zi este posibil ca imprevizibilul Trump să declare emfatic că s-a săturat și să-și ia portavioanele acasă. Imperiul American intercontinental va trebui atunci să mai aștepte până ce poporul american va fi pregătit pentru acesta, iar întemeietorul său va apărea.
Între timp, Donald Trump a proclamat nici mai mult nici mai puțin înfrângerea Iranului și a cerut capitularea necondiționată a regimului de la Teheran, în cel mai autentic stil imperial al lui Iulius Caesar: Veni, vidi, vici. Anunțul are, însă, două tăișuri, unul pentru Iran, iar altul pentru administrația Trump. Dacă regimul Islamic șiit al lui Khamenei-fiul se declară înfrânt, ceea ce este puțin probabil, atunci Gardienii Revoluției Islamice se vor găsi peste noapte în afara legii și își vor pierde legitimitatea martiriului prin lupta sfântă. Dacă nu, iar bombardamentele americano-israeliene precum și cele iraniene continuă, atunci liderul de la Casa Albă va trebui să explice americanilor de ce s-a grăbit cu proclamația și cât va mai ține războiul. Mai ales că Trump conduce războiul din Biroul Oval cu un ochi la prețul mondial al petrolului și nu este deloc încântat ce vede. El nu are claritatea scopului bine definită și nici anduranța asumării victoriei ce presupune pierderi însemnate, precum Caesar, idolul său, fiind prea obsedat de imaginea sa publică pe rețelele sociale și în media. Pete Hegseth, secretarul Apărării și șef al Pentagonului a declarat că „Îl zdrobim pe inamic printr-o demonstraţie copleşitoare de capacităţi tehnice şi forţă militară”, a spus el despre războiul cu Iranul. „Nu vom ceda până când inamicul nu va fi învins total şi definitiv. Dar o vom face... în conformitate cu calendarul nostru şi la alegerea noastră”, a punctat el, conform Știri pe Surse, încercând să-i ofere un moment de respiro șefului său.
În schimb, marele politolog american, Francis Fukuyama, autorul celebrei cărți „Sfârșitul istoriei și al ultimului om” a realizat o analiză scurtă a dilemei lui Trump, potrivit Știri pe Surse. „Era clar că ceea ce mai rămăsese din conducerea iraniană nu era pe cale să capituleze și că acest conflict ar putea să se prelungească, așa cum a recunoscut chiar Trump, cu săptămâni întregi”, spune Francis Fukuyama.„Problema fundamentală cu care se confruntă Statele Unite și Israelul are legătură cu limitările puterii aeriene”, avertizează Fukuyama. „Regimul nazist s-a prăbușit abia după ce rușii și aliații occidentali au ocupat fizic Germania”, spune politologul american, conform cotidianul citat. Prin aceasta, Fukuyama inserează în narativul anunțului înfrângerii Iranului spectrul unui viitor război terestru, precum Bătălia Berlinului din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Specialistul în relații internaționale a dat două exemple în care bombardamentele strategice au produs un rezultat politic clar: capitularea Japoniei după bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki și intervenția NATO în Kosovo în 1999, când presiunea militară a declanșat o revoltă populară împotriva regimului lui Slobodan Milosevic. „După neutralizarea majorității țintelor militare, bombardamentele ulterioare vor afecta inevitabil civilii obișnuiți, la fel cum au făcut israelienii în Gaza”, consideră politologul. În opinia lui Fukuyama, cererea de capitulare necondiționată a fost „o decizie foarte nechibzuită”, care s-ar putea întoarce împotriva lui Trump. „Sunt tentat să cred că lui Trump i-a plăcut doar sunetul cuvintelor, fără să se gândească la modul în care acestea s-ar putea întoarce împotriva lui”, spune politologul american, conform cotidianului amintit. Remarcăm totuși că predicțiile lui Fukuyama din principala sa operă, tradusă în zeci de limbi, au eșuat lamentabil în fața realității și a dialecticii hegeliene continue a istoriei.
Editorial ★ Libiu Dan Mateescu
