La Săcele, se pare că unele proprietăți au un talent aparte: se dezvoltă spectaculos în realitate, dar rămân modeste în documente. Cel puțin așa reiese din cazul consilierului local PNL, Cristian Popa.

În cea mai recentă declarație de avere, Cristian Popa menționează o casă cu o suprafață de 327 metri pătrați. O cifră exactă, rotundă și, mai ales, convenabilă. Doar că imaginile publice ale imobilului spun o poveste diferită: o construcție masivă, cu mai multe niveluri, care pare să depășească cu mult cei 327 mp.
Este greu de crezut că întreaga construcție s-ar rezuma la suprafața declarată. Mult mai probabil, cei 327 mp reprezintă doar parterul, în timp ce restul nivelurilor dispar, misterios, din documentele oficiale.

Când suprafața declarată pare „intrată la apă”, apare inevitabil întrebarea:
plătește consilierul local Cristian Popa taxe pentru întreaga construcție?
Răspunsul este „NU!” Abil navigator printre chichițele legislative, Cristian Popa a blocat de ani buni de zile intrarea în legalitate și taxarea la valoarea reală a proprietății, astfel că, în vreme ce locuitorii obișnuiți au de înfruntat impozitele mărite de guvern, liberalul săcelean de ani buni plătește sume derizorii de câteva zeci de lei, doar pentru terenul extravilan, despre care gura satului povestește ca a fost scos din fond forestier printr-o inginerie imobiliară destul de „gri”.
Ironia este evidentă: un consilier local care participă la votarea taxelor și impozitelor pentru ceilalți cetățeni pare să aplice, în propriul caz, o variantă personalizată de transparență. Una în care casele sunt mari, dar declarațiile – surprinzător de mici. Cum poate acest consilier să apară în fața cetățenilor pentru ale căror taxe mărite a votat?
Cine este Cristian Popa?
PNL-istul
Cristian Popa a poposit la Săcele în anul 2006 când s-a înființat Regia
Publică Locală a Pădurilor Săcele. Văzându-i setea pentru banul public,
Vasile Lața îl detașează pe PNL-istul Cristian Popa fără forme legale
pentru perioada 2006-2008 la Serviciul Fond Funciar, Registrul Agricol,
Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Săcele pentru a face cărțile
pentru Vasile Lața și grupul de interes economic pe care îl sprijinea.
Și de atunci a început îmbogățirea rapidă și misterioasă a PNL-istului
Cristian Popa.
După ce a “rezolvat” interesele grupurilor imobiliare, borcanul de miere a ajuns și la Cristian Popa care la sfârșitul anului 2007 și începutul anului 2008 a intrat în posesia a peste 20 de terenuri (din câte știm noi) prin cumpărare și reconstituire (mai mult sau mai puțin dubioasă) însumând peste 121.000 mp. În data de 12 noiembrie 2007, într-o singură zi, PNL-istul Cristian Popa a intrat în posesia unui pachet de 14 terenuri.
În momentul de față Cristian Popa este judecat pentru infracțiuni de corupție în cel mai mare dosar de corupție din spitalele din județul Brașov în perioada pandemiei. Deși inițial a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare de către Tribunalul Brașov, dosarul este în judecare la Tribunalul Mureș unde se așteaptă prescripția.
