După „marea realizare” a Consiliului Local Brașov, de a-i acorda titlul de cetățean de onoare celei mai „remarcabile” agente de tranzacționare a orfanilor, se pare că aleșii, fideli până la capăt intereselor „Boierului”, au considerat că distincția nu este suficientă, așa că, pe lângă un loc de veci gratuit din patrimoniul orașului, au decis că octogenara ar merita și o sală de spectacole gratuită pentru bâlciul aniversar de 30 de ani de activitate al agenției sale de intermediere adopții.
Cum nu aveau la dispoziție o locație „mai potrivită”, au ales Sala Mare a Teatrului Dramatic, o alegere care, paradoxal, reflectă perfect dramatismul unor urmări ale unei activități întinse pe trei decenii.
Agenția/Asociația CATHARSIS, fondată în anul schimbării lui Iliescu cu „țapul CDR”, funcționează sub forma unui ONG – probabil pentru a fi mai greu de controlat. Sediul este în Brașov, str. Toamnei nr. 16, iar activitatea pare să urmeze modelul clasic al unei agenții comerciale: fie imobiliară, fie de turism – adică pe bază de comision. De aici s-ar putea explica și veniturile care au permis acumularea de proprietăți de către Azota Popescu și familia sa, în Brașov și împrejurimi.
La aceeași adresă unde se întocmeau dosarele minorilor care „luau calea exportului” – sau mai direct spus, erau înstrăinați (conform DEX: înstrăinare = Îndepărtare de locul nașterii sau al domiciliului permanent / Întrerupere a unor legături strânse cu cineva; răcire a relațiilor / Pierderea caracterului național.), figurează și alte firme, aparent fără legătură cu această activitate.
De exemplu, nora autointitulatei „mama cea bună a orfanilor”, dar percepută de unii drept „spaima angajaților DGASPC”, deține SC BARBY SWEET SRL (CUI 16673089), firmă cu obiect de activitate în panificație și patiserie. Analizând cifrele contabile – de la zero cifră de afaceri și datorii de 12.286 lei până la o cifră de afaceri de 17.111 lei și datorii de 2.001 lei – este greu de crezut că brutăria a produs suficientă pâine pentru a susține toate „realizările” patrimoniale. Totuși, pare să fi generat suficiente resurse pentru coproprietăți imobiliare în zonă, obținute, desigur, din venituri „perfect licite”.
La aceeași adresă a funcționat și COMPETITIVE HUMAN INTELLIGENCE SRL (CUI 30606905), firmă fără activitate, deși ar fi trebuit să se ocupe de cercetare în științe sociale și umaniste.
Pentru completarea tabloului, cetățeanul olandez DIONYSIOS PASSAS a înființat DIONYSIOS PASSAS SRL (CUI 44872770), firmă fără angajați, dar cu profit constant în ultimii trei ani (aproximativ 15,46 mii lei) și datorii constante de circa 9,4 mii lei. Potrivit „gurilor rele”, acesta ar fi apropiat de Azota Popescu, ar avea contract de comodat pentru spațiul de pe strada Toamnei și ar face donații lunare către agenție, cel mai posibil pentru optimizare fiscală.
Având în vedere faptul că la sediul Catharsis – apartament de doar două camere – figurau simultan trei firme și un ONG, apare în mod firesc o întrebare legitimă raportată la legislația românească, care presupune, cel puțin formal, existența unor spații distincte de lucru pentru fiecare entitate. În aceste condiții, cum a fost posibil ca toate aceste entități să funcționeze la aceeași adresă? Mai concret, trebuie să înțelegem că două dintre firme își desfășurau activitatea cu „biroul”, una în bucătărie (panificația), iar cealaltă în baie???
În aceeași logică și pe aceeași stradă – vis a vis de Catarsis – nora Azotei Popescu a mai deținut, împreună cu soțul său, firma BARBY ROUTE SRL (CUI 15557043), specializată în comerț cu echipamente electronice și telecomunicații. Societatea a fost închisă în 2019 de un lichidator judiciar, din cauza unor datorii de 862.950 lei (aproximativ 172.590 euro).
Așadar, privind în ansamblu, intermedierea adopțiilor pare a fi o activitate extrem de „profitabilă”, dacă ne raportăm la patrimoniul acumulat în jurul Azotei Popescu: trei apartamente pe strada Toamnei, unul pe strada Hărmanului, o garsonieră cu proveniență discutabilă despre care vom scrie într-un episod viitor și o casă în comuna Hărman – toate în contextul unei activități declarate ca fiind desfășurată „din pasiune” și „fără beneficii materiale”.
În concluzie, dincolo de aparența filantropică și de discursul moralizator, datele conturează imaginea unui sistem bine înrădăcinat, în care adopțiile, firmele „fantomă”, donațiile suspecte și acumulările imobiliare se împletesc într-un mod greu de ignorat. Dacă aceste aspecte sunt reale, atunci nu mai vorbim despre altruism, ci despre o industrie mascată sub forma carității – una care ridică întrebări grave despre moralitate, legalitate și complicitate instituțională.
