În ultimele zile, spațiul public a fost inundat de articole, postări și comentarii despre demisia „doicăi de la mascați”, Marian Godină. Explicația oficială oferită de acesta este una emoțională și atent construită pentru public: vrea să petreacă mai mult timp alături de familie, să fie prezent în viața fiicelor sale și să nu regrete peste ani că a ratat momente importante. Aceasta este versiunea prezentată de Godină și preluată pe scară largă de presa națională.
Există însă și o altă interpretare care circulă în culisele sistemului. Potrivit unor surse, întoarcerea din concediul maternal ar fi venit la pachet cu ifose ce au generat o schimbare de atitudine. Godină nu s-ar mai fi considerat doar un simplu agent de poliție, ci un influencer cu sute de mii de urmăritori, autor de cărți și personaj mediatic. În mintea sa, notorietatea acumulată în ultimii ani ar fi trebuit să îi aducă și avantaje profesionale în interiorul instituției.
Numai că Poliția Română nu funcționează după regulile Facebook-ului. Acolo, numărul de urmăritori nu ține loc de grade profesionale, iar like-urile nu se transformă automat în avansări.
Conform informațiilor vehiculate în mediile apropiate sistemului, solicitările sale, cum era și normal, ar fi fost întâmpinate cu refuz, iar mesajul primit ar fi fost unul cât se poate de clar: regulile sunt aceleași pentru toată lumea!!!
Mai mult, există voci care susțin că protecția soroșistului Dacian Cioloș de care s-ar fi bucurat ani la rând nu mai există astăzi. În trecut, Mareana Godină a fost perceput de mulți drept un polițist cu relații și susținere la nivel înalt, un personaj care beneficia de o toleranță greu de imaginat pentru alți angajați ai statului. Odată cu schimbarea oamenilor aflați în poziții de influență, situația s-ar fi modificat radical.
În aceste condiții, spun criticii săi, „celebrul” polițist ar fi fost pus în fața unei alegeri dificile: să plece singur sau să riște o despărțire forțată de instituție. Iar pentru cine și-a construit ani la rând imaginea publică de polițist-model și comentator al vieții publice, o eventuală demitere ar fi reprezentat o lovitură serioasă de imagine.
Astfel, demisia apare pentru mulți ca o mișcare strategică. În loc să fie prezentat drept omul care a fost obligat să plece, Marian Godină preferă rolul celui care a ales să închidă un capitol din proprie inițiativă. Este o diferență uriașă de percepție publică și una care poate fi valorificată în continuare în mediul online, în proiectele editoriale și în aparițiile media.
Până la apariția unor dovezi concrete, cert este că explicația oficială oferită de Marian Godină este aceea că a ales familia, libertatea și aparițiile televizate în detrimentul unei cariere sigure în Poliția Română. Demisia îi oferă însă și un avantaj pe care, până acum, nu l-a avut: suficient timp pentru a se pregăti pentru cea de-a șasea încercare de admitere la Academia de Poliție. Rămâne de văzut dacă, de această dată, fostul „tablagiu” va reuși să transforme notorietatea din mediul online într-o carieră la nivelul la care aspiră.

★ 21.08.2026 ★