Blocul „Energie și Confort” construit în anul 1967 pe strada Saturn din Brașov, o emblemă a orașului muncitoresc din acea perioadă, a devenit un paravan al gunoaielor din spațiile de joacă pentru copii. Este „ingineria” popoarelor răsăritene descărcate de regimul Ceaușescu cu basculanta la „Iașov”, care în drumul lor către Piața Astra, cu atât de multă „energie” și dând dovadă de „confort” sporit, își depozitează deșeurile și resturile menajere în parcurile destinate copiilor.
Aceste fotografii făcute în data de 11 ianuarie 2026, în spatele blocului Energie și Confort, vorbesc de la sine și spun mai mult de 1000 de cuvinte: coșuri de gunoi supraaglomerate, saci menajeri abandonați pe zăpadă, ambalaje împrăștiate lângă leagăne și tobogane. Nu este vorba despre o zi proastă sau o colectare întârziată, ci despre un fenomen repetitiv, devenit rutină. Gunoiul nu mai șochează pe nimeni. Asta este adevărata problemă.
Locul de joacă are panou oficial, reguli clare și program afișat. În
realitate, aceste reguli sunt simple decoruri. Spațiul nu este
respectat, nu este protejat și nu este supravegheat. Când un loc
destinat copiilor ajunge să fie tratat ca o extensie a tomberonului,
vorbim despre un eșec colectiv.
Responsabilitatea nu aparține doar
celor care aruncă deșeurile la întâmplare. Ea aparține și autorităților
care nu intervin, serviciilor de salubritate care nu gestionează corect
punctele de colectare și administrației locale care acceptă ca mizeria
să devină peisaj urban. Lipsa controalelor și a sancțiunilor transmite
un mesaj clar: „se poate”.
Consecințele sunt grave. Copiii se joacă printre resturi menajere, sticle sparte și ambalaje murdare. Riscurile sanitare sunt evidente, iar mesajul transmis generațiilor tinere este unul toxic: spațiul public nu contează, nimeni nu răspunde, nimeni nu curăță.
Un
oraș nu se degradează brusc. Se degradează încet, atunci când micile
abateri devin normale, când nimeni nu mai spune nimic, când gunoiul
rămâne acolo suficient de mult încât să nu mai deranjeze. Brașovul nu
duce lipsă de reguli sau de instituții. Duce lipsă de aplicarea lor.
Locurile de joacă nu sunt zone tampon pentru deșeuri. Nu sunt spații „la îndemână”.
Sunt zone care ar trebui protejate cu prioritate. Faptul că nu sunt
spune multe despre cât valorează, în practică, siguranța copiilor în
acest oraș.
Aceasta nu este o problemă minoră și nici una izolată. Este simptomul unei administrații care reacționează doar când este presată și al unei comunități care a fost obișnuită să accepte prea mult. Până când mizeria va fi tratată ca o urgență și nu ca o banalitate, orașul va continua să se scufunde în propria indiferență.
