Fie că vorbim despre un cont misterios de Facebook, administrat de vreun grăsan mustăcios cu timp liber și Wi-Fi stabil, fie despre un fin cunoscător al culiselor politice cu carnet galben în buzunar, cert este un singur lucru: spațiul public a fost zdruncinat din temelii de întrebarea care a zgâlțâit adepții LGBT de tastatură: „Coliban se mărită?”

Postarea, condimentată cu metafore rurale și romantism de Ballantine’s Day, ne oferă imaginea unei cereri în căsătorie descrisă cu delicatețea unei potcoave: „a luat măgarul închiriat de urechi și i-a vârât inelul pe deget!”

„Măgar”… „inel”… „vârât”….
Aici intervin marile dileme filozofice ale neamului:
câte degete are măgarul?
dacă i s-a subțiat cablul de frână, cum mai poate schimba viteza?
dar mai ales, cine plătește taxa de pășunat sentimental?

Răspunsul oficial vine chiar din partea cumetrei căreia, „mireasa” Coliban i-a dat în plată o casă din Schei: „Încă se gândește :))”, iar Brașovul respiră ușurat. Sau nu.

Fotografia tandră a tinerilor împerechiați, sugerează un decor carstic. Surse neconfirmate vorbesc despre o ceremonie subterană, poate chiar într-o peșteră celebră din zonă: Peștera Muierii (de la Hărman), locul ideal pentru un „DA” cu ecou, cu stalactite carea atârnă și cu lilieci care votează.

Iar, cum nu pare a fi nuntă fără suspine și nici pomană fără haz, în cazul de față, cel mai mult va boci un rîndar, care „rânduiește” la Iașovpress, într-un asemenea stil, încât nu credeam a fi posibil ca cineva să-l pupe în cur pe Coliban mai mult decât o face Chirpici FM atunci când este vorba de Scripcaru.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că școala moldovenească de presă își dovedește calitatea, mai ales atunci când rîndarul se vinde lunar la USR pe 30 de arginți.

Și mai recunoaștem și că afirmația cu Chirpici și cu Scripcaru nu ne aparține, ci este plagiată din analele gazetărești în care se consemnă faptul că:

Revenind la rîndar, din păcate nu putem spune că acesta va plânge de grija măgarului proaspăt subțiat, ci din cauza faptului că „atârniciul” nu va mai putea să sugă lapte și miere bugetară de la degetul împopoțonat cu inel.

Mihai Viteazul e de vină. A legat iobagii de pământ, iar acum nu mai putem scăpa de ei.

În concluzie, în tot acest carusel de metafore cu măgari logodiți, peșteri cu ecou și arginți jurnalistici, adevărul rămâne mai puțin spectaculos decât zvonul, iar zvonul mai profitabil decât adevărul. 

Întrebarea „se mărită Coliban sau nu?” contează, de fapt, mai puțin decât foamea de senzațional care transformă orice fotografie într-o epopee rural-politică, iar dincolo de stalactite, lilieci și tastaturi încinse, rămâne o concluzie dramatică: în Brașov, politica și bârfa se împletesc atât de strâns încât uneori e greu să le distingi.
Restul? Ecou de peșteră.